Baronii PSD Buzatu și Arsene i-au „condamnat” pe 50% din locuitorii a două județe să lucreze la câmp

0
100

Baronii PSD, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene, au adus județele Vaslui și Neamț, pe care le-au „patronat” de ani de zile, la un grad de sărăcie extremă. Jumătate dintre angajați muncesc în agricultură și la pădure, în timp ce media UE e de 5%.

Baronii PSD, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene, ambii având mari probleme cu legea, au adus județele Vaslui și Neamț la un mare grad de sărăcie.

Potrivit Eurostat, Vaslui și Neamț sunt județele unde lucrează în agricultură și la pădure 61% dintre angajați, respectiv 54%. Media UE este de 4,5%.

Amândoi au condus județul ani în șir, despotic și autoritar. Amândoi au mari probleme cu legea.

Arsene, condamnat și fugar

Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost condamnat la pușcărie și a fugit în Italia. A fost unul dintre cei mai autoritari baroni locali ai PSD. La vremea sa de glorie controla cu mână forte nu numai județul Neamț, dar și o mare parte a Moldovei.

A fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

I-a promis unui alt baron dintr-un județ vecin că-l rezolvă la o importantă instituție de la centru să scape de alt baron.

Newsweek România a fost pe urmele lui în Italia.

Fostul baron de Neamț, Ionel Arsene, a început în Italia afaceri cu finul său. Înainte să fie condamnat definitiv, i-a dat contracte din bani publici de sute de milioane de lei. Acum îi pot cheltui împreună în afara țării.

Baronii PSD, Buzatu și Arsene, i-au „condamnat” pe 50% dintre locuitorii a două județe să lucreze la câmp

O analiză cronologică a declarațiilor de avere arată că Arsene devine tot mai sărac odată cu trecerea anilor. În nicio declarație de avere, Ionel Arsene nu menționează că ar avea bani la bancă ori obiecte de artă, aur etc.

Baronul Buzatu, prins cu geanta de bani

Dumitru Buzatu conduce județul Vaslui de mulți ani. Recent a fost prins cu o mită de 1,2 miliaone de lei în portbagaj.

Dumitru Buzatu a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

Newsweek a scris că baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, are venituri generoase într-o zonă săracă din România. El încasează lunar o pensie de peste 6.500 de lei, potrivit declarației sale de avere. El încasează și indemnizație de președinte de Consiliu Județean, de peste 2.700 de euro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments