Mihai Enache va fi candidatul AUR la primăria București. El este cel care a investit, anii trecuți, banii primarului PSD, Daniel Băluță în sectorul 4. Enache a fost, până în martie 2023, Directorul Excecutiv la „Direcția de dezvoltare”. Anul trecuta avut sute de milioane pe mână.
Mihai Enache va fi candidatul AUR la primăria Capitalei.
Deși AUR duce o luptă contra PSD, Mihai Enache a fost, până în martie 2023, omul de încredere al primarului PSD de la sectorul 4 Daniel Băluță. Enache a fost, poate, timp de doi ani cel mai important om din sectorul 4 deoarece coordona, ca director executiv, Departamentul de investiții, proiecte europene, achiziții publice și logistică.
De altfel, în organigrama primăriei sector 4, Departamentul condus de Enache este imediat sub primarul Băluță care îi este superior direct. Organigrama AICI
Candiatul AUR pentru București, omul primarului PSD Băluță care i-a dat sute de milioane pe mână
Mihai Enache ar fi avut pe mână suma de 411 milioane lei fonduri europene nerambursabile, 25 milioane subvenții prin programul Anghel Saligny, și 134 milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare. Toate au fost în bugetul primăriei sector 4 în 2022
Detalii AICI
Potrivit Cv-ului lui Enache, acesta a fost numit Director de investiții la Direcția investiții a sectorului 4 din anul 2021. El a fost promovat de Băluță, după ce anterior fusese doar șef serviciu la Direcția de investiții și achiziții publice. Semn că actualul candidat AUR la primăria București i-a câștigat încrederea primarului PSD.
A trecut prin toate primăriile PSD
Anterior a fost un an șef serviciu de dezvoltare la primăria sectorului 5. De asemenea, a fost subordonatul unui alt PSD-ist. Între 2014 și 2016 a fost expert la primăria sectorului 3 condusă de Robert Negoiță. Este absolvent de SNSPA și a terminat dreptul al Universitatea Titulescu.
În timp ce este subordonat primarului PSD Băluță, Enache îl atacă pe Ciolacu, cel care e șeful lui Băluță. Pe pagina sa de FB unde se intitulează „candidat politic”, Enache scrie: „Încă unul care ”salvează” economia: Ciolacu ia de la săraci și dă la bogați.
Într-un articol din QMagazin, Mihai Enache vorbește despre modul în care s-a implicat în dezvoltarea proiectelor de la sectorul 3, 5 și apoi 4.
„Timp de mai bine de 2 ani a pus umărul la uriașul program din fonduri europene, de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 3.. După alegerile din 2016, alături de directorul meu de atunci, Anna Maria Vasile, am acceptat un transfer la Primăria Sectorului 5, atras fiind de proiectele pe care le propunea primarul nou ales.