Luca este unul dintre cele mai mari și importante lanțuri de simigerii din țară. Majoritatea românilor care au cumpărat cel puțin un covrig de la Luca s-au întrebat cât câștigă lunar un vânzător.
Potrivit anunțului, cei care vor să ocupe un astfel de post trebuie să știe cu nu au nevoie de studii superioare sau experiență și asta pentru că compania se angajează să facă training noilor veniți.
Mai mult, angajatorul a ținut să precizeze în anunț că angajatul va avea contract de muncă pe perioadă nedeterminată, dar și bonuri de masă.
Cu toate acestea, candidatul ideal pentru acest post trebuie să întrunească mai multe calități și competențe personale precum: responsabilitate, ambiție, simț de organizare, atenție distributivă și orientare către client (atitudine pozitivă și limbaj adecvat).
Astfel, conform anunțului, cei care reușesc să îndeplinească aceste criterii ajung să primească lunar un salariu avantajos de 3.100 – 3.300 lei (bonuri de masa incluse).
Însă, compania Luca nu caută doar vânzători. Posturile disponibile pe care le au în această perioadă sunt numeroase.
Mai exact, în Pașcani, conducerea Luca caută șef unitate, iar pentru această poziție, candidatul ideal trebuie să aibă experiență anterioară în alimentație publică sau vânzări, experiență anterioară în coordonarea unei echipe, studii medii finalizate, excelente abilități de comunicare, organizare și coordonare, atitudine proactivă, flexibilitate și orientare către rezultate.Cel sau cea care va ocupa această poziție are printre altele posibilitate de promovare, salariu motivant, mediu de lucru dinamic și interacțiune directă cu toate departamentele companiei pentru soluționarea oricăror neclarități sau deficiențe. Pentru această funcție, Luca oferă un salariu de 4.000 de lei.