Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, despre cei de la USR, care l-au chemat în Parlament să prezinte situaţia luptei antidrog, că nu mai cumpără nimeni această retorică în care toţi sunt răi şi numai ei sunt buni, în care se face numai rău în România până ajungeţi ei la guvernare unde au mai fost duşi de urechiuşe şi unde au plecat cu pantalonii murdari, la prima bătălie politică. ”Sunteţi distruşi din clipa în care v-au lăsat cei care v-au creat şi v-au manipulat din umbră. Aţi rămas fără epoleţi, cu dinaintea goală şi acum nu faceţi decât să atacaţi pe toţi cei care vor să facă ceva în ţara asta”, le-a mai spus Predoiu celor de la USR, de la tribună.
”Aţi spus că ministerul e distrus, v-am dat cifre şi v-am arătat că nu e distrus. Aţi spus că eu îl distrug, v-am arătat şi v-am demonstrat cu cifre documentabile că nu e distrus. Mâine, dacă plec de la minister, las cel puţin ceva în urmă, 44 de grupuri de crimă organizată destructurate şi sute de kg confiscate în trei luni de zile şi continuăm şi mai sever. Dacă reţi să vorbim de distrugere, cred că sunteţi obsedat de acest cuvânt, asta este logica dvs, nu sunteţi Uniunea salvaţi România, sunteţi Uniunea Distrugeţi România. Distrus e simţul dvs de logică când veniţi să vă frângeţi degetele aici pentru lupta antidrog şi propuneţi proiect de lege pentru consumul drogurilor, legal. Distrus e bunul dvs simţ când ţipaţi la celelalte partide că sunt corupe dar nu sufflaţi o vorbuliţă despre cazurile de corupţie din partidul dvs., cercetate de către procurori. Distrus e patriotismul dvs, tot anul trecut nu aţi făcut decât să împiedicaţi să ridicăm MCV, ceea ce mi s-a părut o lipsă de patriotism. Oricum, aţi fost un adversar slab, să ştiţi, nu m-a satisfăcut, ca să zic aşa. Nu faceţi decât să denaturaţi lucrurile. (..) Nu mai cumpără nimeni această retorică în care toţi sunt răi şi numai dvs sunteţi buni, în care se face numai rău în România până ajungeţi dvs la guvernare unde aţi mai fost duşi de urechiuşe şi unde aţi plecat cu pantalonii murdari, la prima bătălie politică. Sunteţi distruşi din clipa în care v-au lăsat cei care v-au creat şi v-au manipulat din urmă, înţelegeţi? De atunci sunteţi distruşi. Aţi rămas fără epoleţi, cu dinaintea goală şi acum nu faceţi decât să atacaţi pe toţi cei care vor să facă ceva în ţara asta”, a spus Predoiu în plenul Camerei Deputaţilor.
Ministrul a respins acuzaţiile Opoziţiei că s-a ascuns de Parlament prin amânarea dezbaterii şi a arătat că va rămâne totdeauna la dispoziţia Parlamentului. ”Ultima oară tot la invitaţia dvs am fost aici, nu cred că am fugit şi cred că dvs aţi plecat puţin cu coada între picioare”, a spus Predoiu.