Dănuţ Lupu, fost fotbalist din Generația de Aur, dat în urmărire naţională

0
64

Dănuț Lupu a fost dat în urmărire națională după o condamnare definitivă, iar mandatul ar putea fi extins la nivel internațional pentru că fostul fotbalist a declarat că nu se află în țară.

Amintim că, fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină, deși nu are permis de conducere, potrivit unor surse apropiate anchetei.

În data de 4 septembrie, Dănuț Lupu s-a prezentat în fața judecătorilor, după ce a fost surprins, în mai multe rânduri, conducând fără carnet. La acel moment, avocatul fotbalistului a cerut transformarea pedepsei în amendă penală.

Apelul lui Dănuț Lupu a fost respins astăzi, la Curtea de Apel București. Acesta a fost condamnat de către judecătorii de la Tribunalul București la șapte luni și 10 zile de închisoare cu executare pentru că a condus fără permis de conducere în mai multe rânduri.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, fostul fotbalist urmează să fie încarcerat la penitenciarul Rahova.

Fostul fotbalist, Dănuţ Lupu a plâns la telefon la aflarea verdictului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments