Dragoș Iorga, directorul de la MIPE acuzat de corupție, a recunoscut toate acuzațiile: ”Uită-te în ochii mei albaștri”

0
142

Dragoș Iorga, directorul executiv din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost plasat în arest la domiciliu.

Măsura a fost cerută chiar de procurorii anticorupție, care l-au reținut vineri seară pentru că, vreme de doi ani ar fi luat zeci de mii de lei de la două funcționare, pe care le-ar fi ajutat, să promoveze concursurile organizate pentru posturile lor. Iorga ar fi recunoscut, toate acuzațiile.

Dragoș Iorga, susțin procurorii anticorupție, ar fi început să pretindă mită de la cele două candidate în urmă cu mai bine de doi ani pe când era director al Programului Operațional București-Ilfov, dar ar fi continuat să ia bani, câte 1.500 de lei lunar de la fiecare și după ce s-a întors la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Dragoș Iorga ar fi ticluit un plan simplu prin care a pus la cale o afacere ilegală. Le-ar fi invitat pe cele două candidate la o cafenea situată la doi pași de biroul său, unde le-ar fi comunicat discret condițiile înțelegerii. Iar ca să fie convingător i-ar fi spus fiecăreia dintre cele două: „Uită-te în ochii mei albaștri și totul va fi bine”. Ba chiar uneia dintre femei i-ar fi cerut și favoruri sexuale.

Iorga ar fi pregătit o coală A4 pe care erau notate mențiunile: 5.500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023.

Dar cea mai importantă condiție era ca funcționarele care au acum calitatea de martor în acest dosar, să îi dea cardurile de salarii și codurile PIN pentru ca Iorga să primească mita pe care ar fi pretins-o.

Așa că le-ar fi dat întrebările și răspunsurile pentru concursul organizat, aparent, cât se poate de corect.

Potrivit DNA, conform înțelegerii, începând cu luna aprilie 2021, Dragoș Iorga ar fi primit de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei, iar de la cealaltă 38.200 lei, ultimele plăți fiind făcute anul acesta.

Conform „înțelegerii” începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit, cu aproximație, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023), iar de la cealaltă 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru).

Procurorii susțin că funcționarul plătit regește de ministerul care împarte fondurile europene nu suporta nicio întârziere. Trimitea imediat mesaje și se plângea.

Nu știa, însă, că este, deja, monitorizat. Procurorii anticorupție infiltraseră în anturajul directorului un colaborator.

Directorul din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene intrase în colimatorul procurorilor DNA care au declanșat mai multe operațiuni de flagrant delict și au monitorizat traseul ultimelor mite plătite, de la momentul transferării banilor până în momentul în care Iorga îi retrăgea personal din bancomate, folosind cardurile personale ale celor două funcționare. Iar imaginile în care este surprins de camerele de supraveghere au ajuns probe la dosar.

Așa că Dragoș Iorga ar fi recunoscut la audieri acuzațiile. Ba chiar fi devenit foarte cooperant.

Și-a asumat și că ar putea pierde toți banii pe care anchetatorii i-au ridicat de-acasă, la percheziții, o adevărată avere: 175.000 de lei, 10.000 de dolari și 11.000 de euro. Dar și cele 5 mini-lingouri de aur care cântaresc puțin peste 60 de grame.

Dragoș Iorga are 55 de ani și este unul dintre cei mai vechi directori din Ministerul Fondurilor Europene și are venituri pe ultimul an de 145.000 de lei, plus bonusuri care pot ajunge până la jumătate din salariu. În urma acestui scandal, el a fost demis.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments