Dragi concetățeni, în special cei care iubiți Frăteliunea din Pălas, avem vești foarte triste pentru domniile voastre! După ce s-au cărat la treburile lor cei doi meleonari, fantezistul Bodănel și harpagonul Cătcalicu, onorabilii foncționari ai și mai onorabilului Dasko, au depistat grozăvenii de devastare și risipire în frumosul stabiliment pe care îl iubiți cu toții. Bibicii, amatori în biznis, după cum s-a dovedit, au lăsat datorii jenante, lucruri embarasante despre care nici nu putem discuta. Ne-a povestit unchiul nostru, apărut la o cafea pe la noi, cum impecabilul lord al molurilor din țărișoară,ar fi fost aproape șocat despre ce i s-a povestit că a fost descoperit. „Nepoate, știi ca eu nu mă emoționez, pentru că am văzut multe in cariera mea. Dar nu pot să uit expresia prietenului meu, prețuitul și respectabilul care a facut și face atâtea lucruri frumoase pentru orașul nostru, atunci când mi-a povestit ce au lăsat moftangiii Bodănel și Cătcalicu în urma lor. Trebuie să îți precizez că Onorabilul a considerat Frătelia ca „perlă a coroanei”, se lăuda cu această frumoasă și luxoasă locație în fața tuturor oamenilor de afaceri adevărați cu care avea discuții. Dezastru nepoate, nu altceva! Aproape un an restanțe la chirie, ca ultimii boschetari?! Bodănel, lăudărosu spart în figuri, care a cumpărat talciocuri și sute de apartamente la mare, dădea semițeapă, s-a dezonorat fără discuție în lumea biznisului. De Cătcalicu nu mai vorbesc, că se știe de ăla cât e de calic, de ar smulge și prizele din pereți să le pună în cufăr, acasă. Îți spun, nepoate, Onorabilul e mare domn, dacă bibicii erau pe la Palermo și-o luau definitiv”, ne-a povestit unchiul nostru, bun prieten cu Dasko. Deci asta e povestea completă stimabili colegi cetitori, acesta este deznodământul unui biznis eșuat și deplorabil. Amatori și nu numai, stimabililor, au dus în cap o frumusețe de locație, sperăm că biznismeni veritabili vor salva acest loc esențial pentru urbea noastră.
Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!