În municipiul Botoșani s-a deschis un centru gratuit pentru ajutorarea celor care au căzut pradă adicțiilor. Acest spațiu de tratament a luat ființă la inițiativa Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și este deservit atât de specialiști în psihologie cât și de preoți.
Conform unui sondaj Eurostat, aproximativ 35 % dintre români au recunoscut că fac abuz de băuturi alcoolice cel puțin odată pe lună. Totodată statisticile europene arată că România se află în topul Uniunii Europene privind consumul de alcool.
Pe lângă patima băuturii, românii cad pradă și altor tipuri de adicții. De la fumat tutun și droguri de mare risc și până la jocuri de noroc sau alimentație excesivă. Deși românii se confruntă tot mai des cu dependența, inclusiv de alcool sau droguri, există puține centre, cu locuri insuficiente, pentru tratament și consiliere.
Tocmai de aceea, Protopopiatul Botoșani, la inițiativa Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a deschis un centru pentru reabilitarea și ajutorarea persoanelor afectate de diferite tipuri de dependență. Toate serviciile sunt gratuite.
O mână de ajutor împotriva patimilor
Acest loc destinat vindecării de patimi a fost amenajat în sediul Protopopiatului, de pe strada Marchian, municipiul Botoșani. Propriu-zis, se numește „Centrul de Consiliere și Tratare a Adicțiilor Sfântul Andrei” și este destinat tuturor persoanelor care suferă de o adicție, de la cele mai mai grave, precum consumul de alcool, droguri sau patima jocurilor de noroc și până la patima cumpărăturilor compulsive.
Centrul se află sub tutela Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și beneficiază de aportul a numeroși specialiști în psihologie și psihiatrie care vin pe bază de voluntariat pentru consilierea celor care caută ajutor.
Pe lângă vindecarea minții, în acest centru, fac voluntariat și mai mulți preoți care se ocupă de partea spirituală. Toate ședințele sunt gratuite.
„Despre necesitatea acestui centru au vorbit preoții din parohii care știu ce se întâmplă cu oamenii, mai ales prin Sfânta Spovedanie. S-a simțit această nevoie multa vreme”, a precizat preotul Iulian Negru, inspector eparhial în cadrul sectorului învățământ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.