Primele exproprieri pe traseul A8 din județul Iași: guvernul a publicat lista

0
186

Ministerul Transporturilor a publicat proiectul de hotărâre de guvern pentru acordarea de despăgubiri pe traseul capătului estic al sectorului montan din autostrada A8 (Leghin – Tg Neamț), tronson care cuprinde și lucrări în județul Iași.

Pe listă figurează 62 de cetățeni din comuna Moțca care vor primi despăgubiri pentru o suprafață totală de 1,1 hectare. În schimb, cele mai multe despăgubiri vor fi acordate pentru cetățeni din județul Neamț, respectiv din localitățile: Vânătorii Neamț, Târgu Neamț, Agapia, Petricani, Urecheni, Timișești și Păstrăveni.

În total, în cazul porțiunii Leghin – Tg Neamț, vor fi expropriate 1.528 de suprafețe de teren pentru care vor fi achitate 14,7 milioane lei. Suprafața totală este de aproape 270 de hectare.

La aceste suprafețe se vor adăuga peste 55 de hectare care vor fi preluate de la instituții de stat, fiind vorba în special despre proprietăți ale primăriilor localităților de pe traseu – în acest caz nu se acordă compensații financiare.

Amintim că porțiunea Leghin – Tg Neamț are circa 30 km și cuprinde lucrări inclusiv pe teritoriul județului Iași, așa cum APIX.ro a mai scris în trecut. Pentru acest tronson este semnat contractului de lucrări – execuția va fi făcută de către grupul de firme UMB. În județul Iași este vorba despre 672 metri pe raza comunei Moțca, la care se adaugă cei 534 metri ai podului peste râul Moldova, râu care delimitează județele Neamț și Iași.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentVeniturile secretizate ale șefilor ASF: 180.000 de euro pe an + decontarea cheltuielilor (încă 26.000 €/an). Toți angajații iau 16 salarii pe an! „Cel mai prost angajat primește minimum 7.000 de lei net de Ziua ASF”
Articolul următorMinistrul Boloș, îndemn pentru primari să facă economii: Nu mai cumpărați hârtie igienică cu baxul de la Metro doar ca să nu pierdeți banii
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments