Stimați ieșeni, cipic e cipic. Dacă ințelegeți ce vrem să spunem. Am citit și noi o capudoperă de doi lei și ceva pe enternet de nu ne-a venit să credem! Scrisă destul de gramaticește pentru un fost fundaș mediocru, ceea ce cu sinceritate, nu ne așteptam. Un impostor poilitikienesc, care nu mai știe nici el ce a fost, ce mai e și ce va fi, pozează în victimă, deși moftangiul și-a umplut teșchereaua cu mii de euroi degeaba pe spinarea contribuabilului, mimând munca pentru echipă. Adică fără rezultate, cum s-ar zâce mai elegant, tot la fel ca pe vremuri, când ara terenul inutil, ca o curcă beată, sub denomirea de căpiten. Un cipică carierist, urcat mai mult pe spinarea gagicilor senatoricești decât pe trecutul său futbalistic îndoielnic, are un tupeu obrăznicesc greu de imaginat. Înhăitat cu o adunătură de scursură, cu care urla solidar mai zilele trecute în fața Mitropoliei, înjurând pe premare, ipochimenul face, mai nou, poezii sub castan, esplicând el într-o misivă feisbucistă, adresată cumva premarelui cel prost de bun, ce făcea el pe la o linie albă! Cetățeanul parcă turmentat bate câmpii în metru ridicol, crezându-se vreun Eminescu al scriiturii sau vreun Hagi al jocului cu mingea sferică. Jalnicul personaj, farmazonic și meschin, seacă bugetul bietei țărișoare de ani buni, lipit ba de tanti Miaela, ba de nea Burlan, ba de milosul Panseluță. Care a luat țeapă în final, asta e. Țeapă și o scrisorică tulburată de la cipică e cipică. Asta e stimabililor, dacă el scrie cu literă mică, merită tot o literă mică. Hai Puli, că ți-a tras-o și ăsta cu frenezie și pe sute de mii de epuroi. „Eu sunt cipicul, nene Iancule!” Ce naiba să-i mai faci?
Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!
