Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, şi a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea.
Părinţii ei erau oameni evlavioşi şi înstăriţi, care, în afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop al Maditului şi Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai). Tatăl lor, pe nume Nichita, a murit pe când copiii aveau doar câţiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creştere, în frica de Dumnezeu şi în deprinderea faptelor bune creştineşti, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului şi a milosteniei.
Odată, pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: „Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19, 21). Fericita a ascultat aceste cuvinte ca pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-şi râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie şi nevoinţă. Nu o dată Sfânta a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat ca milostenie chiar cruciuliţa de aur pe care o purta la piept, înlocuind-o cu una de lemn. Certată de mama sa, fericita a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni şi a socotit că o poate da milostenie din dragoste faţă de semeni, după porunca lui Hristos. La vârsta de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, ca una ce avea dorinţa de a se retrage din lume şi de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înţeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate şi să urmeze Mântuitorului.
Moştenind o mare avere de la părinţi, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva şi-a dăruit săracilor partea ei de moştenire şi a mers la Constantinopol, să se închine moaştelor Sfinţilor şi să caute povăţuire duhovnicească. De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viaţă aspră, la anii tinereţii ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Deci, văzând, cu mare mulţumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de paşii Mântuitorului, a mers cu bucurie în pustia Iordanului şi, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo şi cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârşită dragoste de Mirele Hristos şi i se dăruise culmea virtuţilor pustniceşti, smerita cugetare. Deci, după o vreme, a venit îngerul Domnului şi i-a zis: „Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului”. Şi, înţelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu şi că viaţa ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul şi, venind în împărăteasca cetate, Constantinopolul, a intrat în biserica cea preafrumoasă a Sfintei Sofii, apoi în biserica Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu şi a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească Lui cu dreaptă credinţă.
Cuvioasa Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors în patria sa, aşezându-se, ca o străină, lângă biserica Sfinţilor Apostoli din satul Calicratia, sat vecin cu Epivata natală. Şi, vieţuind acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea, şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică.
Şi, trecând vreme de mulţi ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup, iar Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte. Şi, fiind scoase din mormânt moaştele cele întregi şi bine mirositoare ale Sfintei, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii şi îndrăciţii dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaşte.
În anul 1235, moaştele Sfintei au fost luate de împăratul Ioan Asan al II-lea, al românilor şi bulgarilor (1218-1241), şi au fost aşezate cu cinste la Târnovo. Mai târziu, în anul 1393, au fost strămutate la Belgrad, şi, apoi, în 1521, au fost aduse laConstantinopol, la biserica Patriarhiei. Aceste moaşte, mai pe urmă, le-a adus Voievodul Vasile Lupu (1634-1653) din Constantinopol la Iaşi, în Moldova, la minunata lui ctitorie, Mănăstirea Sfinţilor Trei Ierarhi, în anul 1641. Sfintele moaşte au fost dăruite Moldovei de patriarhul Constantinopolului Partenie I (1639-1644), ca recunoştinţă pentru dărnicia domnitorului Vasile Lupu, care plătise toate datoriile Patriarhiei ecumenice. Astăzi, moaştele Sfintei Parascheva se află în Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Întrucât Sfânta Cuvioasă Parascheva este grabnic-ajutătoare şi mult-folositoare, credincioşii ortodocşi, mai ales românii, bulgarii, sârbii şi grecii, o cinstesc cu multă evlavie.
