Alexia Tudose, tânăra care a impresionat o țară întreagă cu tragedia prin care a trecut, atunci când și-a pierdut ambele brațe, se bucură de viață mai mult decât oricând! Ce face tânăra în prezent, vezi în rândurile de mai jos.
Acum, Alexia este în afara oricărui pericol, după ce a trecut prin momente de neimaginat.
În 2022, la data de 16 decembrie, Alexia Tudose se afla în autocarul cu 35 de artiști din Ansamblul Folcloric din Botoșani care s-a răsturnat.
Autocarul se deplasa spre Slobozia, unde urmau să susțină o prestație artistică, însă ghinionul le-a fost pus în cale.
Accidentul a fost atât de grav încât Alexia și-a pierdut ambele brațe, iar alți 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Când eram în spital nu puteam să văd altă cale, de ce ar trebui să mă simt negativ dacă eu sunt bine şi sunt acum pe picioarele mele?”, spunea Alexia.
Mesajul emoționant pentru doctorul care i-a salvat viața
Astfel, Alexia și-a revenit foarte bine și își continuă viața ca până în momentul în care a avut loc accidentul rutier.
Cu multă recuperare și voință, Alexia este astăzi, un alt om. Un om mai fericit, după cum se poate vedea din postările de pe rețele sociale.
„Astăzi este o zi specială, pentru că astăzi sărbătorim ziua unei persoane dragi care ne oferă o a doua șansă la viață, nouă, copiilor. Sufletul dumneavoastră emană bunătate în jur, iar munca dumneavoastră face minuni. Deși ne-am întâlnit într-o împrejurare nefericită, mă bucur să vă am în viața mea.
Vă iubesc atât de mult încât nu pot explica prin cuvinte. Mă rog să vă țină Dumnezeu înainte, sănătoasă, fericită, împlinită și cu oameni dragi alături! Mulțumesc că existați! La mulți ani!”, a scris Alexia pe Facebook, acolo unde a lăsat un mesaj pentru doctorul care i-a oferit o nouă șansă la viață.
De asemenea, Alexia încă poartă fașa pentru unul dintre brațe, semn că încă se recuperează, dar zâmbetul de pe fața ei nu spune altceva decât faptul că este fericită!
În vara aceasta, tânăra a scos chiar și o piesă pe Youtube numită ”Limonada” și majoritatea prietenilor ei au distribuit videoclipul pe rețelele sociale.
În cele din urmă, timpul pare că a fost bun cu Alexia. Acum, tânăra se bucură de fiecare moment și prețuiește ceea ce i-a fost oferit, și anume, șansa la viață.