Fostul premier Florin Cîțu îl acuză pe actual premier, Marcel Ciolacu, că „a început NAȚIONALIZAREA Pilonului II de pensii”.
„Armagedonul fiscal asumat de Marcel Ciolacu, cu sprijinul conducerii actuale a PNL, și promulgat de Klaus Iohannis, NATIONALIZEAZA Pilonul II de pensii de la angajații din sectorul IT. Urmează și restul românilor.
În acest moment NICIUN angajat din sectorul IT nu mai este asigurat la Pilonul II de pensii! Trebuie să opteze EXPLICIT pentru acest lucru. Dacă nu o fac, atunci rămân fără Pilonul II de pensii.
Dacă nu-i oprim la 1 ianuarie 2024 Pilonul II de pensii o să fie NAȚIONALIZAT prin aceasta metodă parșivăși banii dumneavoastră vor merge la plata pensiilor speciale și a altor pensii a căror valoare este decisă din pix de Ciolacu ( vine un an electoral).
Doar dacă ieșim în stradă, exact ca la OUG 13, mai putem să-i oprim. PNL, trezește-te!”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.
La mijloc ar fi vorba despre faptul că unii angajați din IT ar fi fost puși să opteze pentru Pilonul II de pensii, însă cu scăderea salariului net.