Oha se întoarce. Șarlatanul agricol al târgului rezistă cu o neciopleală de invidiat!

0
1148

Un personagiu băhluenesc fără nici o remușcare al frumosului nostru cămpus universetar, Găbiță Oha, ajuns cu proptelele politikienești de rigoare și bimbașă peste derecțiile agronomice den giudeț, pare a fi exemplul perfect al mârletelui nesâmțât care mănâncă paralele contribuabilului pe vreme de restriște. Cu o insolență greu de descris, moftangiul încasează cu cinism și lipsă de scrupule aproape 2000 de epuroi lunar net, de aproape 4 anișori buni, prefăcându-se a dirija șeptelul giudețenesc. Ce face marțafoiul pentru acest peșcheș? În primul rând prostește. Ne bolunzește pe toți, mimând dereftoratul în timp ce fuge la predat cursuri, de unde mai încasează peste încă un miar. Două norme pline stimabililor, și încă pe deasupra. 16 ore pe zi, 80 de ore pe lună, șarlatanul este plătit de la bujiet, în afară de învîrteli cu subvenționări și portbagajuri pline și câte alte șolticării neaflate. Peste toate mai are timp și de munca de partidoi, când pe hârtie ne prostește pe tăți care dăm banul la stat, cum că ar fi la derecție. Sau pe alte dealuri. Când am cetit și noi dezvăluirile lui Don Patronul nostru, am căzut jos de pe scaune. Așa prosteală mai rar, dragi contribuabili. Vă invităm să cetiți și să vă cruciți cum un caraghios fără bună simțire duce de nas pe tătă lumea. Cu amănunte și argumente fără de tăgadă în ancheta gazetărească donpatronală. Îm consecință, stimabililor, acest Pristanda agricol umblă cu cioara văcsuită peste tăt pe banul public, la vedere, pe prosteală fără ca doamna procoroare pe care noi chear o simpatizăm sau premerul Ciorcolacu, autoentetulat campeonul luptei cu șpilării, să miște măcar un deget. Curat murdar iarăși Coane Fănică! CSFNCSF, nene Iancule!

Atentionare! Acesta este un pamflet, parțial rupt de realitate dar parțial real și nu merge la cremenal!

4.2 5 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments