”Plus pentru viață” învață angajații Antibiotice cum să salveze vieți

0
51

Peste 100 de angajați Antibiotice și copiii acestora au învățat împreună manevre esențiale pentru salvarea unei vieți în cadrul proiectului „Plus pentru Viață” organizat de compania Antibiotice în parteneriat cu Club a + și Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Iași.

 

Proiectul aflat la a patra ediție s-a desfășurat în perioada 30-31 octombrie 2023 în Sala de Sport a Club a+. Ediția din acest an a fost derulată sub egida evenimentelor care au marcat Ziua Națională a Sustenabilității.

 

Timp de 2 zile, cursanții au avut posibilitatea să învețe și să practice alături de cei 10 medici din cadrul SMURD Iași măsurile de prim ajutor în caz de stop cardio respirator, dar și cum să reacționeze corect în situații de urgență precum accident, traumă sau obstrucție de căi respiratorii.

 

„Plus pentru viață!” este un proiect ce asigură deprinderea unor comportamente salvatoare de vieți, o investiție pe termen în lung în comunitate pentru formarea actualilor și viitorilor cetățeni responsabili, capabili să intervină în situații neprevăzute sau critice.

„Acest proiect tinde să devină o tradiție, care aduce beneficii atât angajaților noștri, cât și comunității. Trăim într-o lume în care fenomenele extreme precum cutremure, inundații, și alte calamități naturale sunt tot mai frecvente, motiv pentru care implicarea companiei  Antibiotice în organizarea  unor astfel de cursuri reprezintă un demers sustenabil, firesc, ce are ca scop final minimalizarea impactului acestor evenimente asupra comunității și creșterea nivelului de formare și implicare civică. Totodată, ne mândrim cu faptul că organizăm unica campanie din România de acest fel, destinată instruirii simultane atât a salariaților cât și copiilor acestora”, a precizat Ionuț Părpăuță, președinte Asociația Club a+.

Cursul este unul complex, cuprinzând cunoștințe teoretice dar și tehnici și exerciții practice, fiind special adaptat cuplului părinte – copil, astfel încât, împreună să învețe manevrele esențiale pentru salvarea unei vieți.

„Orice om poate întâlni în viață o situație extremă în care cineva din familia lui sau un necunoscut poate avea o oprire cardiacă. Putem salva o viață cu două mâini făcând compresii toracice și asta se învață prin cursuri de suport vital de bază. Echipa UPU SMURD Iași are deja o colaborare devenită tradițională cu Antibiotice și suntem încântați că atât adulții cât și cei de vârste fragede vor să învețe pentru a putea interveni în cunoștință de cauză, informat, dacă se vor întâlni cu o astfel de situație ce necesită prim ajutor”, a precizat prof. univ. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.

În cele 4 ediții ale acestui proiect au fost instruiți peste 400 de angajați care au urmat cursul de prim ajutor, iar alți  400 au fost instruiți pentru acordarea primului ajutor utilizând defibrilatorul automat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments