Rareș Bogdan, la piață cu un ceas de 30 de mii de euro

0
81

Rareș Bogdan, la piață cu un ceas de 30 de mii de euro. Europarlamentarul PNL și-a etalat la piață Rolexul de 150 de mii de lei.

În încercarea de a părea populari, liderii liberali – Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Daniel Buda – și-au dat întâlnire la piață, în Șimleu Silvaniei. Aproape le-ar fi reușit dacă nu-i însoțea Rareș Bogdan. Europarlamentarul, un împătimit al modei, a surprins prin ținuta mai potrivită pentru Milano decât pentru județul Sălaj și prin ceasul Rolex Yacht-Master 40. La București există doar două magazine unde poate fi achiziționat acest model de ceas, iar în Cluj niciunul. Cât despre votanții întâlniți în piața din Șimleul Silvaniei, în mod sigur n-au văzut în viața lor un asemenea ceas de aproape, scrie Monitorul de Cluj.

Cine este Rareș Bogdan

Rareș Bogdan s-a născut pe 17 septembrie 1974, la Ocna Mureș. A absolvit Școala Generală Lucian Blaga, Liceul Teoretic Petru Maior, apoi Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A intrat în presă în 2004, ca fondator al cotidianului Ziua de Cluj, unde a scris timp de șapte ani editoriale. A lucrat ca ziarist și la „Ziua de Ardeal”. În 2012 s-a mutat în București și a fost realizatorul emisiunii „Jocuri de putere”, de la Realitatea TV. A moderat această emisiune timp de 7 ani. În plan politic, Rareș Bogdan s-a înscris în PNL și a devenit europarlamentar din partea acestui partid. Acesta a declarat, în urmă cu ceva timp, că se va asigura personal că pensiile speciale vor fi eliminate, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum.

Noi le-am tăiat de două ori sau de trei ori. Le-am tăiat o dată pe 28 ianuarie, la 64 de zile de la preluarea guvernării Orban în Parlament, cu un vot covârşitor. A venit doamna Renate Weber, Avocatul Poporului, a atacat legea la Curtea Constituţională. A venit COVID între timp, dar prin 10 mai, în acelaşi an, Curtea Constituţională a dat verdictul de neconstituţionalitate şi a anulat demersul. Nu au mai ajuns la promulgare la preşedinte. Am venit cu o lege iniţiată de colegii mei Florin Roman, Pavel Popescu, Robert Sighiartău, Ben Oni Ardelean. Şi am impozitat pensiile speciale cu 85%.

Aceeaşi doamnă Renate Weber s-a sesizat, a făcut sesizare la Curtea Constituţională. Curtea s-a exprimat imediat după alegerile generale din 2020, pe 14 decembrie. A anulat şi acest demers. Am anulat de vreo două ori pensiile parlamentarilor. De fiecare dată au dat 840 de foşti parlamentari sau 640 în judecată. Au câştigat, s-a anulat şi acest demers”, spunea europarlamentarul.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments