Un sfert din investițiile cu bani UE în satele și comunele din România nu sunt finalizate cu o lună înainte de închiderea PNDR 2014-2022. Moldova a atras cele mai puține proiecte europene

0
56

Un sfert dintre proiectele finanțate cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2022 nu sunt finalizate cu o lună înainte de termenele limită de închidere a investițiilor, arată informațiile obținute de G4Media și Info Sud-Est. Cel mai mare procent de investiții neterminate se înregistrează în regiunea Centru, 32%, deși are cu 50% mai puține dosare decât regiunile Sud, Sud-Vest sau Vest, care au procente mai mari de investiții finalizate.

Este vorba, în total, de peste 100.000 de proiecte în valoare de 7,2 miliarde de euro pentru sprijinirea agricultorilor, modernizarea infrastructurii din satele și comunele din România (școli, licee, grădinițe, cămine, canalizări, stații de epurare, alimentare cu apă etc) și formare profesională ori dobândirea de competențe în mediul rural. Dintre acestea, sunt finalizate 78.000 de proiecte în valoare de 3,68 miliarde de euro.

Primarii și specialiștii consultați de G4Media.ro spun că unul dintre motivele pentru care proiectele nu sunt finalizate la timp este numărul insuficient de angajați ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) care lucrează dosarele, verifică documentele, face completări etc. Alte motive invocate de autorități sunt birocrația excesivă, lipsa forței de muncă pe șantiere și creșterea semnificativă a prețurilor în domeniul construcțiilor. Vezi o analiză completă aici. 

Din punct de vedere al valorii proiectelor, în mai mult de jumătate din țară, în regiunile Nord-Vest, Vest, Nord-Est, Sud-Est și Centru, au fost accesate doar jumătate din fondurile totale, deși mai este doar o lună până la încheierea exercițiului financiar PNDR 2014-2022.

Cele mai multe proiecte au fost accesate în regiunea Nord-Vest (Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș), 23.147 de dosare, iar cele mai puține (cu excepția București-Ilfov), în regiunea Centru (Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna), 9.322 dosare.

Cea mai mare valoare a proiectelor accesate se înregistrează tot în regiunea Nord-Vest, 1,407 miliarde de euro, iar cea mai mică valoare a proiectelor în regiunea Nord-Est (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui), cu 807,9 milioane de euro accesate.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments