Comisia Națională de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii a aprobat raportul realizat de echipa de specialiști de la Complexul Muzeal Național „Moldova” care au făcut cercetarea arheologică obligatorie la șantierul din parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, supus unui proiect de modernizare de către Primăria Municipiului Iași.
Comisia a solicitat punerea în valoare a unor vestigii pe care arheologii le-au propus spre conservare. Printre structurile pe care arheologii consideră că merită să fie puse în evidenta se numără amplele arce de descărcare în fundații ale clădirii din zona de sud a esplanadei, care reprezință o soluție construcțivă semnificativă găsită de constructorii acelor timpuri dar si un tronson din conductele de apă executate din olane.
Primăria Iasi pregătește reluarea lucrărilor, cu respectarea recomandărilor arheologilor, pentru o justă punere în valoare a vestigiilor descoperite.
Sebastian Buraga, Purt. de Cuv. Primăria Iași: „Am primit si noi raspunsul din partea Comisiei Nationale de Arheologie, institut care tine de Ministerul Culturii pentru descarcarea arheologica in zona parcului Teatrului National. Imediat vom lua legatura cu constructorul si vom putea analiza impreuna ce lucrari mai pot fi atacate, dat fiind faptul ca deja a sosit sezonul rece”.