Avocatul Ciprian Baban, membru in Asociatia „Friends of ERA”, dezvaluie secretele luptei impotriva noii generatii de infractori: „Criminalitatea cibernetica nu cunoaste granite, iar raufacatorii pot opera in mod anonim. Impactul poate consta in fraude financiare si furturi de identitate, dar si in atacuri mai complicate, precum extorcari si spionaj cibernetic… Oricine devine o posibila tinta prin simpla conexiune la Internet”

0
90

Avocatul Ciprian Baban (foto) – membru in Asociatia „Friends of ERA – a acordat un interviu in limba engleza pentru Lumea Justitiei, in care a vorbit despre secretele si provocarile luptei impotriva noii generatii de infractori: cei cibernetici.

Specializat in cauze privind infractionalitatea cibernetica (cybercrime), avocatul a subliniat ca astazi, prin simpla detinere a unei conexiuni la Internet, oricine este o tinta potentiala a atacatorilor cibernetici. Li s-a intamplat nu doar unor oameni obisnuiti, ci si unor vedete: Bill Gates, Donald Trump Jr., Barack Obama, Jeff Bezos, Joe Biden, Elon Musk etc.

Din aceste motive, Ciprian Baban a oferit o serie de sfaturi pentru protectia online: parole puternice, autentificare in doi factori, protejarea vietii private, neaccesarea linkurilor dubioase, verificarea istoricului de site-uri accesate etc. Pe de alta parte, institutiile trebuie sa ia masuri mai complexe, asa cum veti citi mai jos.

In acelasi interviu, avocatul a vorbit despre cele mai importante litigii pe care le-a castigat de-a lungul vremii – atat penale, cat si in materie de arbitraj international – si, de asemenea, despre activitatea sa ca membru al Asociatiei „Friends of ERA” (ERA fiind Academia de Drept European).

Nu in ultimul rand, Ciprian Baban le-a oferit o serie de sfaturi tinerilor care doresc sa urmeze cariere de profesionisti ai dreptului.

Pentru inceput, va rog sa le explicati telespectatorilor ce este criminalitatea cibernetica si de ce este ea atat de periculoasa.

Criminalitatea cibernetica se refera la activitatile infractionale desfasurate prin utilizarea computerelor si a Internetului. Este deosebit de periculoasa, pentru ca nu cunoaste granite, iar faptuitorii pot opera anonim. Impactul variaza de la frauda financiara si furtul de identitate pana la atacuri mai sofisticate, cum ar fi ransomware (n.r. programe de santaj: blocheaza calculatorul si solicita bani in schimbul deblocarii) si spionajul cibernetic. In lumea interconectata de astazi, potentialul prejudiciu adus persoanelor, companiilor si chiar natiunilor este semnificativ.

In zilele noastre, practic toata lumea, oriunde este conectata la Internet intr-o forma sau alta: pe un dispozitiv mobil (cum ar fi un telefon mobil sau o tableta), pe un computer la serviciu sau pe un computer personal de acasa. Acest lucru ne face pe toti posibile tinte ale criminalitatii cibernetice, iar pericolul planeaza asupra datelor, fondurilor, activelor sau chiar asupra identitatii noastre.

Ce v-a facut sa alegeti acest domeniu de activitate?

Interesul meu pentru criminalitatea cibernetica provine din recunoasterea naturii dinamice a activitatilor infractionale. Dupa ce am lucrat zece ani la Raiffeisen Bank, am fost martor direct la cresterea amenintarilor la adresa sectorului bancar. Acest lucru m-a determinat sa ma specializez in drept penal si bancar, intelegand rolul critic pe care il joaca securitatea cibernetica in protejarea institutiilor financiare si a clientilor acestora.

Pe masura ce bancile au dezvoltat si perfectionat masuri antifrauda, schemele frauduloase au devenit din ce in ce mai sofisticate.

In afara de sectorul IT, avocatii trebuie sa se specializeze in domeniul tehnologiei si sa inteleaga complexitatea atat a comportamentului criminal, cat si a masurilor de contracarare. Anticiparea este esentiala, iar pentru a putea anticipa, trebuie sa ai cunostintele adecvate – atat juridice, cat si tehnice.

Cum se poate proteja o persoana obisnuita de infractorii cibernetici?

Persoanele fizice pot face mai multi pasi proactivi. In primul rand, ar trebui sa aiba parole puternice si unice, precum si sa permita autentificarea cu doi factori. Fiti precauti cu activitatile online, evitati linkurile suspecte si mentineti software-ul actualizat! Monitorizati in mod regulat conturile financiare si luati in calcul asigurarea de securitate cibernetica! Cheia este constientizarea; a te educa despre amenintarile cibernetice comune contribuie in mare masura la pastrarea protectiei.

Aproximativ cinci miliarde de persoane detin cel putin un cont de social media, ceea ce inseamna ca peste jumatate din populatia globala se confrunta cu potentiala amenintare de a avea conturile de social media compromise. Dat fiind ca exista o multime de conturi de social media, infractorii cibernetici exploateaza aceasta situatie, manipulandu-le si valorificandu-le in beneficiul lor.

Iata cateva date, doar pentru a vedea cat de usor este sa compromiti un cont de social media:

– In 2018, peste 30 de milioane de conturi Facebook au fost compromise;

– In medie, 1,4 miliarde de conturi de retele sociale le cad victime hackerilor in fiecare luna;

– Intre 2021 si 2022, a existat o crestere uimitoare de 1.000% a deturnarii conturilor de pe retelele sociale;

– Conform unui raport Google, 20% dintre conturile de social media sunt susceptibile de compromis la un moment dat. Adica 1 din 5!

– Cele mai atacate platforme sunt cele de pe Facebook (68.000 de atacuri in fiecare luna), urmate de platformele de Instagram (36.000 pe luna), apoi Snapchat si X (fostul Twitter). Aceste cifre se refera doar la rapoartele Google cu privire la numarul de utilizatori care au cautat o modalitate de a remedia conturile compromise. Realitatea este, cu siguranta, mult mai rea. De fapt, conform Facebook, 300.000 de conturi sunt sparte in fiecare zi.

Ca un fapt divers: 65% dintre oameni folosesc aceeasi parola pentru toate conturile. Tu faci asa ceva?

Spre rusinea mea, da, dar, din fericire, parola mea este una complexa, care contine majuscule, cifre si caractere speciale. Deci este destul de greu de spart.

E bine, dar ar trebui sa iei in considerare mai multe parole pentru fiecare cont.

Revenind: cine da aceste atacuri? Printre tarile de origine ale atacurilor, veti gasi in top 5 – in mod surprinzator – China, urmata de SUA, apoi Brazilia, India si Germania. Romania nu atinge top 10, se pare.

Deci pica mitul hackerului roman.

Exact. Motivul unor astfel de atacuri? E simplu: banii. Intotdeauna banii! Conturile sunt vandute. Conturile de Twitter costa aproximativ 6 dolari bucatacele de Facebook si Instagram in jur de 14 dolari, in timp ce un cont LinkedIn poate ajunge pana la 45 de dolari SUA.

Aveti un exemplu concret?

Multor vedete le-au fost compromise conturile de pe retelele sociale. Bill Gates, de exemplu: spargerea paginii sale de Twitter este celebra: miliardarul a fost vazut cerandu-le oamenilor sa-i trimita bani intr-un cont bancar, astfel incat sa le poata returna dublul sumei trimise.

Si altor celebritati le-au fost piratate conturile de pe retelele sociale. Probabil ati auzit de fostul angajat al NBA care a spart contul de Facebook al NBA, sau ca lui Donald Trump Jr. i-a fost spart contul de Twitter si a anuntat ca tatal sau, Donald Trump Sr., a murit si ca va candida la presedintie. Apoi l-a insultat pe Biden si a amenintat Coreea de Nord.

In acelasi mod, Barack Obama, Jeff Bezos, Joe Biden si chiar Elon Musk s-au trezit cu paginile de Twitter sparte. Asadar, nimeni nu este cu adevarat in siguranta.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments