Casa Călăului, subiect de dezbatere în plenul Consiliului Județean

0
414

Casa Călăului a fost subiect de discutie in plenul Consiliului Judetean Iasi. Consilierii sustin ca ar trebui sa analizata mai mult concesionarea imobilului pentru o perioada atat de lunga de timp, fiind una dintre cladirile de referinta din istoria Iasului. Pe de alta parte, administratia judeteana a explicat faptul ca in acest mod vor fi adusi bani importanti la buget.

Consiliul Județean a concesionat, pe o perioadă de 45 de ani, un teren de 2,3 hectare în Manta Roșie, într-o zonă de interes imobiliar. Pe acest teren se află așa-numita „Casa Călăului”, clădire monument istoric aflată în stare avansată de degradare.

Ea se află în cartierul Manta Roșie, denumire dată tot în legătură cu profesia locatarului, din cauza piesei de vestimentație roșie pe care o purtau în vechime cei care aveau această îndeletnicire stranie.

„Nu stiu continutul contractului de cesiune dar banuiesc ca sunt niste clauze, domnule presedinte sa pun la acea postare a domnului profesor ca sa o vedeti si dumneavoastra. Eu am avut dubii cu privire la aceasta concesionare inca din fasa. Dumneavoastra ati fost initiatorul si vreau sa va intreb ce se intampla? Vreau sa ne dati niste explicatii„, a declarat Mircea Manolache, Consilier Judetean PSD.

Pe de alta parte, presedintele CJ Iasi spune ca au fost stabilite conditiile exacte pentru a pastra caracterul istoric al cladirii.

„Institutia noastra a luat cea mai buna decizie si vreau sa va multumesc inca odata si executivului si plenului ca am contribuit la ea. 20.000 de euro este redeventa pe care o plateste concesionarul pentru Casa Calaului. Obligativitatea pe care o are este ca inainte de a gandi orice activitate comerciala si demers pe care sa il intreprinda trebuie sa restaureze Casa Calaului„, Costel Alexe, Presedinte Consiliul Judetean Iasi.

Clădirea a apartinut a familiei Moruzi, dar documentele spun că aici a locuit pentru un timp călăul Gavril Ciobanul (poreclit Buzatu), care a servit comunitatea pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments