Doua educatoare ar fi refuzat cadourile oferite de parintii copiilor pe motiv ca sunt geluri de dus

0
161

Parintii unor copii de la o cresa din Constanta, care au strans bani pentru a cumpara cadouri educatoarelor, au ramas cu pachetele in brate, atentia fiindu-le refuzata. Gestul educatoarelor ar fi fost demn de lauda daca nu ar fi declarat si motivul: erau geluri de dus, iar educatoarele s-au simtit jignite, potrivit FocusPress.

„Tin sa va anunt ca m-au chemat doamnele educatoare in clasa si mi-au inapoiat cadourile. Doamna N… mi-a spus: «Noi nu suntem nespalate, ca sa ne dati gel de dus. Atat meritam noi dupa trei luni de munca? Sa ne jigniti in halul asta?» Am ramas fara cuvinte. Eu propun sa nu le mai cumparam cadouri pana la sfarsitul anului scolar, ca sa nu le mai jignim cu alegerile noastre“, a scris o mama pe un grup de whatsapp.

Si ceilalti parinti au fost indignati de cele intamplate, spunand ca reactia cadrelor didactice a fost una urata.

Sorin Mihai, seful Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, a precizat ca nu este bine ca parintii sa ofere cadouri iar din toata intamplarea de retinut este doar ca educatoarele au refuzat cadourile.

„Este foarte bine ca nu au primit cadourile, este de apreciat. Noi nu facem actul educational pentru a fi remunerati prin cadouri. Rugamintea mea este ca parintii sa nu mai dea cadouri. Pentru ce? Si intentia de a da este una gresita. Ca motivul refuzului doamnelor este legat de alte aspecte, da. Dar eu retin ca le-au refuzat (cadourile – n.r.), iar parintii sa invete sa nu mai ofere“, a declarat, pentru Focus Press, prof. Sorin Mihai, seful ISJ Constanta.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments