Procurorii DNA Iasi au finalizat ancheta in dosarul mitei de 1,25 milioane de lei primita de fostul presedinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Luni, judecatorii Tribunalului Vaslui vor decide daca vor mentine arestarea preventiva pentru acesta sau isi va putea petrece sarbatorile acasa.
Alături de fostul lider PSD de la Vaslui a fost trimis în judecată și expertul ieșean Radu Judele. Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv in data de 23 septembrie.
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA dupa momentul retinerii lui Buzatu.