„Ieri a fost o zi providențială pentru Iași pentru că am obținut două lucruri deosebit de importante: am trecut de Comisia interministeriala privind Sala Polivalenta. Partea aceasta de bloc socialist care a fost nimicit de prezenta bolsevicilor, este cea mai frumoasa, cea mai spectaculoasa, plina de semnificatie istorica, o emblema pentru orasul nostru care a fost criticata la un moment dat pentru ca nu bate cu natiunea care este invatata sa faca proiecte tip. Toate trebuie sa semene la fel, sa aiba aceeasi lungime, latime, forma. A trecut de vot unanim, cu toata valoarea sa, cu toate salile adiacente pentru ca acolo sunt doua corpuri de cladire in pretul de 45,7 milioane lei”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Până în prezent Primăria Municipiului Iași a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, autorizația de construire și toate celelalte documente prevăzute de lege. După adoptarea Hotărârii de Guvern privind finanțarea proiectului, urmează organizarea licitației pentru lucrări și începerea acestora. Noua sală polivalentă va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității de aproape 8 hectare aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență. Sala, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate de circa 10.000 de locuri. Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc. Sala Polivalentă are o valoare estimată la 475.928.489,15 lei, inclusiv TVA, circa 96 de milioane de euro.