Stripteauza Simona Filip a fost condamnată la închisoare după ce l-a determinat pe un septuagenar din Italia să se îndrăgostească de ea

0
315

Simona Filip, fostă Mărgăian, ex-Tiriplică, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare după ce l-a escrocat cu un milion de euro pe Francesco Thiella, un septuagenar din Italia, după ce l-a făcut să se îndrăgostească de ea.

Potrivit motivării instanței, blonda, pe baza unor promisiuni de începere a unei vieți de familie împreună, l-a determinat, la început, pe Francesco Thiella să-i transfere „sumele de 3.000 euro, 5.000 euro, 15.000 euro, 9.700 euro şi 3.000 euro, precizând părţii civile că banii sunt necesari pentru a renova o casă în comuna Budieni, jud. Gorj„.

I-a „donat” un apartament în Milano

Ulterior, românca a mai primit 760 de euro, după ce l-a convins pe italian că tatăl ei, Ion Tiriplică, fost economist la Grimex, care a candidat de două ori, fără succes, pentru fotoliul de primar al comunei Scoarța, ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală.După un timp, italianul a „comis-o”  grav de tot, românca determinându-l să „semneze un act notarial de donaţie prin care a primit fără echivalent dreptul de uzufruct asupra unui imobil (apartament) situat în Milano, Via Leone Pancaldo nr. 11 etaj 3 constituit din hol, 7 camere, bucătărie camera de oaspeţi, duble servicii şi 3 balcoane, pivniţă, camera la mansardă, cu anexele aferente„.După un timp, italianul a „comis-o”  grav de tot, românca determinându-l să „semneze un act notarial de donaţie prin care a primit fără echivalent dreptul de uzufruct asupra unui imobil (apartament) situat în Milano, Via Leone Pancaldo nr. 11 etaj 3 constituit din hol, 7 camere, bucătărie camera de oaspeţi, duble servicii şi 3 balcoane, pivniţă, camera la mansardă, cu anexele aferente„.

Imediat ce a sesizat că balta are mult, mult pește, românca a continuat să se victimeze și a primit sume de ordinul zecilor de mii de euro pe motiv că ar urma tratamente și că face fizioterapie, că ar avea probleme cu spatele și coloana și că „trebuie să facă injecţii şi să ia pastile„.

Blonda a dat încă o lovitură și s-a mai ales cu alți 3.000 de euro, după ce l-a indus în eroare pe italian că ar avea hepatită.

L-a „părăsit” după ce a luat banii

Românca a dat, însă, adevăratul „tun” cu apartamentul din Milano, iar după ce l-a vândut „a întrerupt discuţiile prin telefon cu partea civilă (…) spunându-i că nu mai doreşte să mai aibă vreo legătură cu acesta„.

Condamnată la 5 ani de închisoare

În total, Francesco Thiella a fost păgubit de Simona Filip o sumă de aproximativ un milion de euro. Blonda a fost reținută pentru înșelăciune în 2019 după ce italianul a depus plângere contra ei. A fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare și obligată să înapoieze aproape 700.000 de euro. Sentința nu este definitivă.

S-a căsătorit cu un fost polițist

În perioada când îl avea „sub papuc” pe Francesco Thiella, românca, revenită după o excursie în Dubai, s-a căsătorit cu un alt bărbat, Mărgăian Ion. Italianul a aflat, dar a acceptat să creadă afirmațiile blondei, potrivit cărora acesta „este bodyguardul său, cu care s-a căsătorit fictiv doar cu scopul de a se proteja de fostul soț, Șelaru Marius, pe care inculpata l-a descris ca fiind o persoană extrem de agresivă„.

Nici acest mariaj nu a durat, dar Simona Tiriplică nu a stat prea mult singură. La finalul lunii iunie, gorjeanca s-a căsătorit cu Alex Filip, un om de afaceri important de pe litoral, fost polițist. La nuntă a fost prezent și cel mai bun prieten al mirelului, Giani Kiriță.

Alex Filip a devenit cunoscut publicului în 2014, când a debutat în Superkombat, cu un KO spectaculos, lovitură de picior prin rostogolire.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments