Vasilică și Georgiana își cresc cei patru copilași într-o căsuță roz, dar rece. Micuții speră că Moș Crăciun le va aduce lemne de foc, hăinuțe și rechizite

0
136

Într-o căsuță roz din comuna Prisăcani trăiesc șase suflete greu încercate de soartă. Vasilică, Georgiana și cei patru copii locuiesc în două camere despărțite de un hol rece.

Într-o căsuță roz din Satu Nou, comuna Prisăcani, trăiește familia Rupanu. Timpul și greutățile ce au trecut peste familie au transformat locuința ce-a fost odată ca-n povești într-un refugiu rece și gol. Familia Rupanu este formată din cei doi părinți, Vasilică și Georgiana, și patru copii care învață la școlile și grădinițile din comuna Prisăcani. Maria are 9 ani și este elevă în clasa a III-a, iar Edi și Denis, în vârstă de 5 ani, respectiv 3 ani, sunt în grupa mijlocie, respectiv grupa mică. Mezina familiei, Anastasia, este o fetiță blondă cu ochii mari și negri, care la doar un an și șapte luni trece prin greutăți prea dure pentru vârsta ei.

Chiar dacă au o singură sobă, părinții își fac griji în privința lemnelor. Nu au suficiente pentru a trece iarna cu bine, dar nici banii nu le ajung pentru a cumpăra mai multe.

Bucătăria e mobilată doar cu un dulap cu două-trei farfurii și un cuier în care stau agățate câteva sacoșe. Nu au aragaz și nici combină frigorifică, ținând mâncarea afară, în frig, pentru a nu se strica. Nu au masă sau scaune, ei doar plimbă o băncuță dintr-o cameră în alta și fac cu rândul când iau masa pe blatul dulapului din bucătărie. Întrebat cum se descurcă cu hrana, Vasilică a răspuns: „așa și așa”.

Familia Rupanu are nevoie și de o mașină de spălat. Educatoarea lui Denis spune că micuții merg în fiecare zi curați și îngrijiți la școală și la grădiniță, doar că nu întotdeauna hainele sunt complet uscate, neavând unde să le usuce acum, când este frig afară, scrie ziarudeiasi.ro. Denis, Edi, Maria și Anastasia ar vrea să se mai joace, dar nu prea mai au jucării.

Vasilică și Georgiana își doresc un trai cât mai bun pentru copiii lor. Niciunul dintre ei nu lucrează, doar el mai pleacă la muncă cu ziua atunci când e chemat de vecini. Avea o drujbă pe care o folosea pentru a-și câștiga pâinea, dar și aceasta s-a stricat.Maria își face temele în camera fără sobă. Are un birou, dar e nevoită să stea pe scăunelul plimbat dintr-o cameră în alta sau chiar în picioare. Dacă stă pe scaun, ochii abia îi trec de marginea mesei pentru a putea vedea caietul. Copila are nevoie de rechizite, pentru că pînă și creionul și-l ascute de marginea caietului.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments