VIDEO! Emil Boc, pus să facă flotări în faţa elevilor de 10 din Cluj-Napoca

0
72
  Emil Boc a fost protagonistul unui moment inedit, acceptând provocarea de a face câteva flotări, pe scenă. Primarul municipiului Cluj-Napoca a demonstratm, astfel, nu doar că sportul merită practicat la orice vârstă, ci şi că se menţine în plină formă. Emil Boc, pus să facă flotări în faţa elevilor de 10 din Cluj-Napoca. Primarul oraşului de sub Feleac a participat la Gala de Excelenţă „10 pentru Cluj”, ediția a XV-a, organizată în cinstea preșcolarilor și elevilor cu rezultate deosebite obținute în anul școlar 2022-2023. Edilul n-a ratat ocazia de a le demonstra tinerilor că poate oricând să facă cel puţin 10 flotări chiar şi fără încălzire, la costum şi cravată. Emil Boc a executat, în uralele spectatorilor, câteva flotări, pentru a le arăta tinerilor că sportul merită practicat la orice vârstă şi indiferent de cât de ocupaţi am fi.
@alisia_persa

Câte flotări poate face @Emil Boc ? Respect domnului primar pentru această inițiativă, nu mă așteptam la această turnură. Vă mulțumesc din suflet pentru promovarea sportului! Sportul este o investiție în tine🫵, disciplina și perseverența pe care o câștigi prin intermediul lui, se poate aplica in toate aspectele vieții! #flotari #primar #emilboc #sport #romania #pushup #fy #fyp #foryou #foryoupage

♬ original sound – Alisia_sw
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments