Pentru a reduce timpii de interventie in cazul situatiilor de urgenta, autoritatile au decis sa reorganizeze raioanele de interventie si au aprobat infiintarea si functionarea unor subunitati noi. Aceasta decizie s-a luat pentru ca exista localitati situate la peste 80 de kilometri distanta fata de unitatile functionale iar timpii de interventie in cazul unor incendii sau a unor accidente este de zeci de minute.
Pentru o acoperire integrala a teritoriului judetului Iasi cu subunitati ISU pornind de la Raducaneni, Tibanesti, dupa care Targu Frumos, Harlau, Pascani, Podu Iloaiei, Iasi si Vladeni, autoritatile au decis sa infiinteze noi subunitati.
„S-a decis infiintarea a doua substatii ISU sau doua centre in judetul Iasi, la Raducaneni si Vladeni. Urmeaza ca in timpul cel mai scurt, in luna ianuarie sa fie elaborata Hotararea de Guvern pentru o statie ISU la Tibanesti. Cand vorbim de statii ISU vorbim de componenta importanta medicala descarcerare/pompieri. Aceasta realizare este necesara ca urmare a situatiei din teren. Raducaneni este o localitate este pe drumul national Iasi-Albita cu un trafic in crestere dar si o zona departata de cea mai apropiata statie ISU din Iasi, cea centrala„, a declarat Petru Movilă, City Manager Iasi.
Acest proiect vine in completarea Strategiei de Dezvoltare a Iasului si va asigura un timp redus pentru interventiile de orice tip. Daca pana acum, in mediul rural timpii de interventie porneau de la 30 de minute, o data cu infiintarea acestor subunitati, pompierii si paramedicii vor putea interveni in 15-20 de minute.
„La fel la Vladeni unde pana la cea mai indepartata localitate Borosoaia sunt aproximativ 70 de kilometri, iar la Tibanesti este cea mai indepartata zona, cea mai izolata. Sunt aproximativ 80 de kilometri de la Iasi pana la cele mai indepartate sate Piscul Rusului sau Zece Prajini. Cel putin pentru Tibanesti este un demers pe care eu l-am inceput de foarte multa vreme. Timpul de ajungere a ambulantei sau in cazul incendiilor si de ce nu, al accidentelor de circulatie care necesitau interventii medicale complexe am facut aceste demersuri in dialog cu Raed Arafat si cu generalul Iamandi si comandantul ISU Iasi Ionut Gradinaru„, a adaugat Petru Movilă, City Manager Iasi.
Acest proiect se va face prin fondurile provenite din PNRR. Cele trei UAT-uri vizate, Vladeni, Tibanesti si Raducaneni au dat cate o suprafata de teren intre 1500-2000 de metri.