Mega Image, un pericol pentru mediu! Compania belgiană manipulează clienții și încalcă legea risipei alimentare

0
462

În timp ce fermierii români sunt marginalizați la ei acasă, ieșind în stradă și cerând o recunoaștere națională din partea politicienilor obtuzi și vânduți intereselor economice dictate de UE, Mega Image bagă la raft produse extrem de perisabile pe care le aruncă la gunoi după numai o zi. O sfidare care încalcă normele europene privind risipa alimentară, într-o țară a extremelor cu pensii speciale de zeci de mii de euro și oameni care mânâncă din tomberoane. Compania cu capital străin a fost amendată recent cu 2 milioane de euro. Mega Image este acuzată că încalcă legea  risipei produselor alimentare și poluează mediul cu fertilizatori, pesticide și metan rezultat din descompunerea alimentelor care sfârșesc la groapa de gunoi.

Companiile străine continuă să fie în topul abaterilor dar, în același timp, departe de sancțiunile instituțiilor cu atribuții de control. În timp ce Mega Image își duce profitul în Belgia, modul prin care obține în țară venituri uriașe este o bătaie de joc la adresa angajaților, a clienților și a normelor naționale de lucru, spre disperarea ieșenilor.

Nu este recomandat pentru oamenii care se grăbesc, casele Self Pay funcționează greu, aranjați sau cel puțin casiera cu care am interacționat este foarte stresată și nervoasă. Per total, dacă ai altă opțiune, evitarea este recomandată.  Mai scump decât majoritatea magazinelor. Preturile la specialități arăbești sunt parcă intenționat puse aiurea și neactualizate, asta daca sunt afișate. Niciodată nu se dă restul corect, iar personalul este foarte dezinteresat ! Cei ce ne conduc de 34 de ani la asta au lucrat tacticos și au făcut planuri pe termen lung . Nici nu am realizat când s-a întâmplat și acum e greu să cerem bătrânilor sau altor categorii sociale să se ducă până în piață să cumpere produsele noastre sau la alte magazine care plătesc taxe și impozite. Toate supermarket – urile străine ar trebui boicotate, pentru că nu plătesc impozite și taxe statului român, și la fiecare sfârșit de an trimit în țara de origine sute de milioane de euro, făcuți de pe spinarea românilor. Nu mai spun de faptul că pun la vânzare, cele mai proaste produse alimentare, cu zeci de conservanți, aditivi și E-uri, care distrug sănătatea. DSP și celelalte autorități competente ale statului român, sunt total indiferenți și acceptă această stare de lucruri “, sunt câteva dintre ofurile clienților.

Cum sunt manipulați clienții Mega Image

Alți ieșeni reclamă faptul că prețurile sunt mult mai mari față de alte lanțuri de magazine, personalul este foarte prost instruit, blazat și vulgar, clienții fiind refuzați pe motiv că nu au rest să dea la cumpărături.

Personal bunicel, păcat de șefii de departament, mai ales de domnul Ionut Rotaru Bogdan care face avansuri la angajate. L-am chemat să îmi explice ceva și el se dădea la casieriță, nu era acolo să rezolve treaba”, a spus ieșeanul Marcel Păduraru.

Personal incapabil și sictirit, doamna blondă cu păr scurt, casiera, nici nu se obosește să spună suma pe care trebuie să o achiti, te lasă să te uiți singur la casă. Nu dă corect restul, omit să mai dea 50 de bani, iar paza aproape că te ia la bătaie”, a spus și Ana Rusu.

Foști angajați devoalează tehnicile de manipulate pe care le folosesc aceste lanțuri de supermarketuri străine.

Am lucrat ca agent de securitate la Mega. Nu sunt de vină angajații, ci conducerea magazinelor, că amenință angajații cu demisia dacă nu se supun regulilor impuse de șefi.  Angajații sunt forțați să stea doar unu la casă, iar pe restul să-i hămălească prin depozit și prin magazin. Și ei sunt tot victime la fel ca acei clienți. Trebuia să am cel puțin 10 clienți la o casă și abia atunci aveam voie să mai chem un casier prin stație. Angajații acestor lanțuri de magazine devalizatoare ar trebui să nu mai asculte ordine aiurea , să lucreze moca pe două sau trei posturi că n-au aia personal și cu frica pierderi locului de muncă ascultă necondiționat . Șapte angajați așează marfa și o singură angajată  vine la o singură  casă – o tehnică de joasă speță, dar folosită de marile magazine pentru a creea iluzia optică că merge bine și este coadă ”, a spus Remus Varga

Politica risipei și a poluării mediului la Mega Image

În condițiile în care fermierii români sunt marginalizați la ei acasă, ieșind în stradă și cerând o recunoaștere națională din partea politicienilor obtuzi și vânduți intereselor economice dictate de UE, Mega Image bagă la raft produse extrem de perisabile pe care le aruncă la gunoi după numai o zi.

Carnea si toate produsele de panificație (incluzând clasicele franzele) pe care le vezi la raftul de lângă mezeluri, sunt toate strânse într-un sac după program și aruncate la gunoi a doua zi de lucrătorii comerciali. De ce se aruncă ? Pentru că toate alea sunt (sau au fost) congelate. Am întrebat-o pe șefă de ce se aruncă pâinea și restul de produse, și mi-a dat un fel de dosar în care scria efectiv că produsele acelea nu trebuiesc ținute mai mult de o zi la raft pentru că expiră repede. Trist, ținând cont că sunt unii care mor de foame și ăștia aruncă pâinea ca pe un gunoi”, susține un fost angajat Mega Image.

1,3 miliarde de tone din hrana produsă și destinată consumului este pierdută sau aruncată anual, la nivel mondial, de către lanțurile de aprovizionare (conform FAO), deși alimentele ar fi bune pentru consum. Deputații Parlamentului European susțin eforturile de reducere a risipei alimentare la jumătate până în anul 2030. Printre metodele aplicate în U.E. se numără eliminarea restricțiilor actuale asupra donațiilor de alimente și eliminarea confuziei între etichetele “data expirării” (best before) și data limită de consum (use by).

În anul 2017, Franța a devenit prima țară din lume care a interzis supermarketurilor să arunce sau să distrugă produsele alimentare nevândute. Astfel, îi forțează să doneze alimentele care se apropie de expirare organizațiilor de caritate și băncilor alimentare. În România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi. România a implementat legea împotriva risipei alimentare, însă este ineficientă. De la 1 februarie 2019 a intrat în vigoare legea privind diminuarea risipei alimentare. Potrivit actului normativ, agenții economici vor trebui să fie mai responsabili, în vederea diminuării risipei alimentare, prin măsuri precum vânzarea la preț redus a produselor aflate aproape de expirarea datei de valabilitate.

În România, în condițiile în care peste 4,5 milioane de români au dificultăți în procurarea hranei zilnice, în țara noastră se aruncă în fiecare an 2,55 milioane de tone de mâncare. Cea mai mare risipă de hrană se înregistrează în mediul urban: în timp ce comunitățile rurale folosesc metode tradiționale de valorificare a resturilor de alimente în gospodărie, în mediul urban, peste 95% din resturile din municipii ajung la groapa de gunoi, făcând astfel imposibilă valorificarea deșeurilor de orice fel, atât alimentare, cât și nealimentare. Dincolo de aspectele sociale și morale, risipa se traduce și în efecte negative considerabile asupra mediului: pierderi și risipă de resurse de apă, sol și energie, emisii de gaze cu efect de seră și aport la schimbările climatice, poluare (apă, aer, sol) cu fertilizatori, pesticide și metan rezultat din descompunerea alimentelor care sfârșesc la groapa de gunoi.

Amendă de 2 milioane de euro pentru Mega Image

În 14 iulie 2022, Consiliul Concurenței a adoptat Decizia nr. 56, prin care a sancționat societatea Mega Image SRL cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de informații inexacte privind prețurile unor produse de bază. Autoritatea de concurență a precizat că a solicitat marilor retaileri, în cadrul unei cercetări de piață, o serie de informații referitoare la prețul mediu săptămânal de achiziție și de vânzare la raft pentru anumite produse de bază ( din categoriile ulei, făină și mălai, pentru perioada ianuarie 2021 – februarie 2022), constatând apoi că există anumite neconcordanțe în răspunsul transmis de Mega Image. Spre exemplu, în cazul prețului mediu lunar al uleiului de floarea-soarelui de 1 litru, din prima parte a acelui an, rezulta că Mega Image practica cel mai mic preț la raft dintre retailerii analizați, de 3,69 de lei/litru, preț afișat și în aplicația Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare. Produsul nu se regăsea, însă, în magazine la prețul indicat, Mega Image motivând că a constatat existența unei erori de sistem informatic, care ar fi determinat apariția unor neconcordanțe la încărcarea datelor transmise ca răspuns la solicitarea inițială de informații a Consiliului Concurenței.

Prin transmiterea de informații greșite, Mega Image a indus în eroare autoritatea de concurență, dar și consumatorii care folosesc Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare pentru a afla unde pot găsi prețurile cele mai mici pentru produsele dorite. Am sancționat compania pentru nerespectarea procedurilor impuse de lege și, de asemenea, vom fi atenți ca românii care utilizează platforma online să aibă acces, în continuare, la prețurile corecte transmise de companii”, a declarat atunci Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare este o aplicație online, lansată de Consiliul Concurenței, care permite consumatorilor să afle prețurile practicate de către principalii comercianți cu amănuntul de produse alimentare. Datele din Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare sunt încărcate de lanțurile de magazine care participă la proiect: Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora și Auchan.

După sancționare, Mega Image SRL s-a adresat instanței de judecată competente, Secția contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel București, cerând anularea Deciziei 56/14.07.2022. La sfârșitul anului 2023, completul de judecată a pronunțat o primă soluție în acest litigiu: Soluția pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată ca neîntemeiată.

5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments