Puiu Popoviciu a anulat în instanță două hotărâri de guvern vechi de 25 de ani, esențiale în dosarul „Băneasa” în care a fost condamnat

0
77

Magnatul Puiu Popoviciu a anulat în instanță, în aprilie 2023, două hotărâri de Guvern (HG) emise în 1999, norme care prevedeau că terenurile Universității Agronomice din Băneasa fac parte din domeniul public al statului, arată o investigație PressHub.ro.

Dacă decizia rămâne definitivă, acuzațiile DNA în procesul de corupție unde este judecat Popoviciu nu mai au fundament. Iar magnatul rămâne cu terenurile luate de la stat.

Miza anulării celor două hotărâri

Un judecător de la Curtea de Apel București a stabilit, în aprilie anul trecut, că terenul de 226 hectare, pentru preluarea cărora Popoviciu este judecat, nu aparținea statului, ci erau în proprietatea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Pe 4 aprilie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia X a Contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, a fost înregistrată cererea lui Popoviciu, care a dat în judecată Guvernul României.

Milionarul a cerut anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 517/1999 privind „delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și staţiunilor de cercetare și producte agricolă, în domeniul privat al statului”, publicată în Monitorul Oficial Nr. 328 din 9 iulie 1999.

Ce urmărește magnatul Puiu Popoviciu

Tot atunci, Popoviciu a cerut anularea în parte Hotărârii de Guvern nr. 776/1999 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 517/1999 „privind delimitarea suprafeţelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producţie agricolă, în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial Nr. 467 din 27 septembrie 1999”.

Ceea ce-l interesa pe magnat era eliminarea din HG a poziției 120 din Anexa 2 referitoare la „Suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de învățământ cu profil agricol”- poziția nr. 120 — „Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – 226,61 ha”.

În timpul procesului, Guvernul a cerut respingerea cererii deoarace „partea reclamantă s-a rezumat la prezentarea unor împrejurări aspecte generale care nu pot constitui argumente juridice pentru a dispune înlăturarea efectelor sale juridice de către instanţa judecătorească.

În condiţiile în care lipsesc cu desăvârşire eventualele motive de nelegalitate a actului administrativ, apreciază că instanţa nu poate proceda la examinarea cererii formulată într-o asemenea manieră eliptică, incompletă, întrucât s-ar substitui părţii adverse în formularea unor critici de nelegalitate, ceea ce ar echivala cu un control de legalitate efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile Legii nr.554/2004”.

Magnatul Puiu Popovici a anulat în instanță două hotărâri de guvern. Cum s-a apărat statul

Guvernul mai arată că situaţia juridică a acestor suprafeţe a fost stabilită, iniţial, de art.34 din Legea nr.18/1991 care a prevăzut că „terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, destinate cercetării producerii de seminţe material săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă, aparţin domeniului public şi rămân în administrarea acestora” și că „trebuie retinut că apartenenţa terenurilor in discuţie la domeniul public al statului este indiscutabilă, la baza inventarierii acestor terenuri ca făcând parte din domeniul public al statului fiind legea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate publică”.

Avocații Executivului mai arată că „până la această dată nu a intervenit nicio reglementare la nivelul legii care să stabilească un alt regim de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea Fermei Băneasa”.

Judecătorul nu a fost de acord cu această apărare. „Curtea constată că există anumite neconcordanţe între succesiunea trecerii lui din proprietate privată în domeniul public şi din domeniu public în proprietatea privată a USAMV Bucureşti”.

Context. Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat în luna aprilie decizia luată de Curtea de Apel București prin care i-a fost suspendată pedeapsa aplicată omului de afaceri Gabriel Popoviciu, în urmă cu 7 ani. Direcția Națională Anticorupție contestase prima hotărâre, luată la sfârșitul lunii mai. Curtea de Apel București a decis să suspende pedeapsa aplicată lui Puiu Popoviciu în urmă cu 7 ani și să rejudece de la zero procesul, după ce a admis o cerere de revizuire formulată de omul de afaceri.

Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de detenție în dosarul Băneasa pentru că ar fi pus mâna, prin fraudă, pe terenurile din Băneasa unde se află IKEA și Ambasada SUA.

Gabriel ”Puiu” Popoviciu se află la Londra.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments