Val de angajări la stat, în plină reformă fiscală: Mii de posturi vor fi scoase la concurs, în mai multe ministere

0
157

Veste bună pentru românii care își doresc un loc de muncă la stat: în plină reformă fiscală, ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, anunță un val de angajări. Statul va scoate la concurs mii de posturi.Problema posturilor din sistemul de sănătate se va rezolva, probabil, în cursul acestei săptămâni, în şedinţa de Guvern, a anunţat luni ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă.

„Încă de anul trecut am făcut aceste demersuri pentru sistemul de sănătate, aprobând, din câte îmi aduc aminte, 4.000 de posturi pentru Ministerul Sănătăţii şi 1.000 de posturi pentru autorităţile publice locale.

Acum, la nivelul Ministerului Finanţelor, memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs. Aşteptăm şi memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide în şedinţa de Guvern demersurile care trebuie făcute mai departe şi sigur problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni”, a precizat Boloş.

Acesta a transmis că, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei 115, este valabil fără memorandum pentru tot sectorul public principiul un post eliberat un post scos la concurs, iar pentru acele situaţii în care este nevoie de posturi suplimentare cu justificarea corespunzătoare şi în acest an se va merge pe acelaşi mecanism.

„Vom încerca să soluţionăm toate solicitările care vor veni de la ministere. Este un an, cum am spus, greu, cu o ţintă de deficit bugetar pe care ne-am asumat-o şi cu angajamente pe care le avem faţă de Comisia Europeană prin programul de convergenţă. Sigur, marele lucru care este benefic pentru investiţii, mai ales cele din fonduri europene, este că cel puţin la nivelul angajamentelor informale pe care le-am avut cu Comisia Europeană am reuşit să păstrăm ţinta de deficit bugetar în parametrii asumaţi”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Întrebat câte posturi au fost solicitate din partea tuturor ministerelor, Marcel Boloş a precizat că au venit 33.000 de solicitări, însă prioritate va avea sistemul de sănătate.

„Celelalte fac obiectul analizelor noastre, pentru că, după cum aţi văzut, ca să ajungi cu ritmul de cheltuială şi să-l putem gestiona în mod corespunzător pentru oameni şi pentru ca fondurile să fie cheltuite cu folos pentru serviciile publice va trebui să facem analiză separată pentru celelalte ministere în parte. (…) La Ministerul Dezvoltării Regionale, care a adunat de la toate primăriile din ţară, va trebui să vedem ce tipuri de posturi se cer ca să fie scoase la concurs. (…) Sunt 5.000, din câte ştiu, în memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale (…)

În cursul acestei săptămâni, în şedinţa de Guvern, va fi analizat memorandumul care vine cu aceste solicitări. Deci, noi avem cele două solicitări de la Ministerul Dezvoltării Regionale: unul pentru reţeaua de unităţi sanitare aflate în coordonarea autorităţilor publice locale şi un al doilea memorandum care este din partea Ministerului Sănătăţii pentru reţeaua de unităţi sanitare. În şedinţa de Guvern din această săptămână se va lua în discuţie şi aici dl. prim-ministru decide”, a explicat ministrul Finanţelor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments