Unii dintre cei mai importanți investitori din țară consideră Clujul, Timișoara și Iașul drept centrele regionale cele mai atractive pentru dezvoltări imobiliare în acest an. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de Bucharest Real Estate Club (BREC) și Romania Property Club (RPC), conform unui comunicat primit la redacție.
Investitorii care au oferit răspunsuri în cadrul studiului au indicat faptul că dezvoltarea infrastructurii este unul dintre principalii factori de creștere a investițiilor, iar în topul principalelor proiecte la nivel național au plasat autostrada Ploiești – Pașcani, proiect urmat de A1 (tronsonul spre Râmnicu Vâlcea) și drumul expres Craiova – Pitești.
În opinia oamenilor de afaceri, alte proiecte care vor stimula investițiile private sunt:
- Infrastructura feroviară și rutieră în jurul porturilor din județul Constanța
- Recondiționarea infrastructurii rutiere pe ruta Caransebeș- Timișoara- Arad cu creșterea vitezei de transport la 120 km/oră.
- Centura Timișoarei ce va asigura conexiunea rapidă între oraș și autostradă.
- Podul suspendat peste Dunăre între Brăila și Galați, al treilea ca dimensiuni din Europa.
- Drumul expres ce va conecta Oradea cu granița maghiară.
„Cât privește atractivitatea claselor imobiliare pentru orașele regionale, sectorul industrial-logistic conduce topul, urmat însă de retail, care are o performanță mai bună față de rezidențial”, se arată în comunicat.
În context, amintim că, la Iași, în următorii 2-3 ani vor fi deschise mai multe parcuri logistice (și industriale) care vor alinia capitala Moldova cu alte orașe mari din țară unde astfel de dezvoltări au fost făcute deja.
Nivelul investițiilor asumate de respondenții la studiu în acest an se ridică la 500 milioane euro la nivel național, în scădere față de anul trecut, scăderea fiind pusă în special în sarcina „blocajului urbanistic” din București.
Printre membrii RPC se numără IMPACT, GlobalWorth, Eli Parks, Iulius, Atlantis România, Gran Via, Archibus, Reggia Capital&Real Estate