A fost semnat al doilea contract de lucrări în cazul A8, dar viitorul nu sună bine pentru sectorul ieșean

0
69

CNAIR a anunțat vineri semnarea celui de-al doilea contract de lucrări în cazul autostrăzii A8, fiind vorba despre capătul vestic al sectorului montan (Tg Mureș – Miercurea Nirajului, 25 km): turcii de la Nurol vor încasa 2,46 miliarde lei, fără TVA.Lucrările sunt finanțate în cadrul PNRR, la fel ca în cazul capătului estic al sectorului montan. Durata contractului este de 30 de luni (6 luni proiectare și 24 luni execuție). Capetele sectorului montan au o lungime totală de 54,3 km, iar introducerea acestora în PNRR a venit în urma propunerii Asociației „Moldova vrea Autostradă”.
În schimb, veștile despre proiectul integral al autostrăzii A8 nu sunt toate bune – sectorul ieșean, cel de la Ungheni spre Moțca are întârzieri foarte mari în implementare, conform reprezentanților MVA, conform apix

„Vestea proastă este că proiectarea de la sectorul ieșean al A8 (secțiunea Ungheni – Iași – Tg.Neamț) tinde să fie întârziată și mai mult! Spre exemplu, doar procedura de obținere a Acordului de Mediu (întârziată deja cu peste 9 luni de la demararea din februarie 2023) nu va fi gata în aprilie-mai 2024, nici în iulie 2024 (conform calendarului asumat de proiectant) ci mai nou (posibil!) în august 2024. În concluzie, sectorul ieșean riscă să se îndepărteze și mai mult de finanțarea execuției din Programul Transport 2021-2027, dat fiind termenul extrem de îndepărtat al finalizării investiției (2028/2029)”, a spus Adrian Covăsnianu, unul dintre reprezentanții MVA.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments