Crimă la CUB. Barmanul de la Underground PUB i-a tras un pumn unui barbat in varsta de 33 de ani. Victima a murit la scurt timp la spital

0
3055

O crima s-a petrecut in luna ianuarie in zona centrala a Iasului, la Cub. Un tanar de 33 de ani a murit dupa ce i-a fost aplicata o lovitura mortala de unul dintre barmanii de la Underground Pub.

„La data de 05.02.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.E.P pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de art. 195 Cod penal şi a infracţiunii de purtare abuzivă comisă de alte persoane, prev. şi ped. de art. 308 alin.1 Cod penal rap. la art. 296 alin.2 teza II Cod penal în referire la art. 193 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal.

În fapt s-a reţinut că, la data de 13.01.2024, ora 04.34, M.E.P în timp ce se afla în faţa Clubului Underground situat în Galeriile Ştefan cel Mare şi Sfânt de pe Bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt, mun. Iaşi, fiind în exercitarea atribuţiilor de barman al S.C. ESCO CENTRUM S.R.L.

(UNDERGROUND PUB) i-a aplicat persoanei vătămate S.V o lovitură cu pumnul în zona feţei şi a proiectat-o cu capul pe suprafaţa betonată din faţa uşii de acces, în partea exterioară a clubului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral, cu fractură craniană occipitală, hematom subdural şi contuzie cerebrală, leziuni care au condus la decesul acesteia la data de 04.02.2024.

Situaţia de fapt din acest moment procesual a fost stabilită în urma ridicării şi vizionării imaginilor preluate de camerele de supraveghere din zonă (inclusiv a celor amplasate în interiorul şi exteriorul Clubului Underground), audierii unor martori şi a efectuării expertizei medico-legale- necropsie.

La data de 05.02.2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a dispus reţinerea inculpatului şi a formulat propunere de arestare preventivă a acestuia.

4.4 7 votes
Article Rating


Articolul precedentLuna îndrăgostiților vine cu oferte la Palas Campus: seri tematice la cafenele, „all you can taste”, muzică live şi reduceri la servicii de înfrumusețare
Articolul următorBiserica Ortodoxă: Nu există taxă de înmormântare, preoții care cer bani trebuie reclamați
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments