Guvernul discută două proiecte în relație cu Iașul: Sala Polivalentă și situația Palatului Administrativ

0
89

Proiectul de construire a unei noi Săli Polivalente la Iași, în Moara de Vânt, va fi discutat astăzi în ședința Guvernului, potrivit ordinii de zi primite la redacție. În același timp, Executivul va clarifica statutul juridic al Palatului Administrativ din centrul orașului.

În ceea ce privește Sala Polivalentă, acest proiect revine la două săptămâni după ce a mai fost pe masa Guvernului: la vremea respectivă, aprobarea proiectului de hotărâre a fost amânată cu solicitarea ca Ministerul de Finanțe să aducă unele clarificări.
Proiectul face referire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, ceea ce reprezintă, în fapt, un angajament al Guvernului că va prelua investiția și o va finanța prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (CNI), conform apix.

Valoarea estimată a investiției este de 100 milioane euro, documentația tehnică fiind realizată de o firmă contractată de Primăria Iași.
În cazul Palatului Administrativ, Guvernul va actualiza valoarea de inventar (32 milioane lei) și va aproba trecerea în administrarea Instituției Prefectului a clădirii: Prefectura administrează deja, din 1994, clădirea, dar, la acel moment, terenul nu a fost înregistrat în evidența contabilă din lipsa unor precizări ferme referitoare la valoarea suprafeței.

Cel mai probabil, hotărârea Guvernului vine în contextul în care, în curând, vor începe lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ, în urma unui proiect de circa 10 milioane euro finanțat prin intermediul PNRR.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments