Nici Ceausescu, nici Gheorghiu-Dej nu si-au dat seama, pana la sfarsitul vietii lor, ca fanatismul politic si fidelitatea fata de un sistem falimentar, comunismul, i-a condamnat sa fie vasali ai Rusiei sovietice, personaje care puteau fi inlocuite oricand cu altele exact la fel, explica istoricul Petre Opris intr-un interviu acordat pentru aktual24.ro.
Economia comunista este nereformabila prin insasi structura ei, deoarece functioneaza in sistem centralizat, prin Comitetul Planificarii. Acest lucru o incremeneste, o face vulnerabila in fata socurilor pietei, mai spune Petre Opris, unul dintre cei mai buni experti din Romania privind economia si industria tarii noastre in perioada 1945-1990.
In analiza sa, interlocutorul explica faptul ca decizia absurda a lui Ceausescu de a da in aprilie 1989 o lege prin care interzicea contractarea de noi credite externe, laolalta cu ambitia de a plati anticipat datoriile, au scos Romania de pe piata. Din acest moment, dupa 1990, cand a fost nevoie de retehnologizarea marilor uzine, precum cele care produceau ARO la Campulung si Oltcit la Craiova, nimeni n-a mai fost dispus sa ne acorde credite. In lipsa banilor pentru modernizarea liniilor de productie, au aparut falimentele.Criza datoriilor care a dus la falimentul de tara din 1982 a fost generata de o politica proasta a lui Ceausescu peste care s-a suprapus o conjunctura foarte ghinionista. Crizele petrolului, revolutia islamica din Iran, inundatiile, cutremurul si seceta din Romania au produs socuri pe care conducerea tarii le-a gestionat foarte neinspirat, arata istoricul Petre Opris, autor a mai multe carti avand ca subiect economia si industria Romaniei din perioada comunismului.
Domnule Petre Opris, cum s-a ajuns la intrarea in incapacitate de plata din 1982 a Romaniei?
Mai intai au fost despagubirile acordate pentru proprietatile nationalizate in 1948…
Au fost sume mici, totusi. 68 de milioane de dolari…
68 de milioane de dolari inseamna valoarea productiei totale de petrol a Romaniei in 1949!
Asta a fost, din ce mi-ati spus dumneavoastra intr-o discutie anterioara, o afacere care a vizat mijlocul anilor 1960. Pana in 1970 se cam platisera datoriile. Falimentul Romaniei a fost in toamna lui 1981, deci la mai mult de 11 ani distanta.
Prima tatonare serioasa a Romaniei pentru a lua imprumuturi din Occident a avut loc in 1956. Si tatonarea respectiva a continuat in 1959, cu banii jos pentru utilajele pe care noi le doream, si cu credite tehnice. Asta inseamna un credit de un an, doi maxim, pe care sa le platim cu produse. Si creditele tehnice au mers pana in momentul in care s-a ajuns la concluzia ca nu avem bani pentru a cumpara licente de fabricatie pentru tractoare, pentru automobile, pentru alte produse pe care noi le doream. Pentru masini de spalat, pentru frigidere care s-au facut la Gaesti incepand din 1970 si erau frantuzesti, masini de spalat cu italienii… In 1969, in mai, s-a discutat serios. Ceausescu i-a anuntat pe ceilalti colegi din conducerea partidului ca noi acceptam sa contractam credite pe termen lung, cu dobanzi de 5, 7, 10% maxim, in conditiile in care pe piata puteau sa fie si de 16%. Si cu aceste credite s-a incercat o dezvoltare in diferite domenii. S-au facut intelegeri cu Banca Mondiala, mai ales, pe agricultura. Si s-au facut proiecte bune pe agricultura, iar creditele respective au fost pe o perioada lunga, 30 de ani. Cu Banca Mondiala, de exemplu. Si Ceausescu a insistat apoi, in anii 1980, sa fie platite inainte de termen.
Asta s-a intamplat dupa ce s-a declarat falimentul.
Dupa!
„Intrarea in incapacitate de plata a Romaniei s-a produs prin acumularea de datorii si nelivrarea produselor finite la care ne angajasem prin contracte pe piata mondiala. S-au luat credite pe termen scurt, cu dobanzi mari, si nu s-a mai putut rambursa dobanda la creditele respective. S-au acumulat in cascada“
Dar cum s-a ajuns in incapacitate de plata pentru Romania?
Printr-o acumulare de datorii, prin nelivrarea de produse finite. Semnarea unor contracte pentru livrarea de produse pe piata mondiala care, pana la urma, nu au mai ajuns pe pietele respective.
Unde a fost greseala?
Economia centralizata. Planificarea!
Tot planificarea?
Da, planificarea. Nu dau vina pe cei care au lucrat in planificare si care si-au facut treaba. Sistemul de planificare nu permite lucrul acesta. In mod normal, trebuie ca fiecare entitate, in cazul in care greseste, sa poata sa spuna: „Am intrat in faliment, nu pot sa mai fac lucrul acesta si cineva trebuie sa ma ajute sa nu raspandesc acest blocaj financiar in toata economia!”. Ori, in economia romaneasca din perioada Razboiului Rece si in economia sovietica, un singur element, daca dadea faliment, influenta in cascada toate celelalte elemente. Aici e povestea. Si o acumulare de datorii pe fondul extern, cu criza petrolului din 1973, criza petrolului din 1979, cutremurul din 1977, seceta din 1979-1980 care ne-a fortat sa importam furaje pentru animale, diferite produse alimentare… S-au acumulat in cascada. Si pentru a rostogoli, practic, aceasta datorie, s-au luat credite pe termen scurt. Deja datoria angajata pe termen lung era analizata la Fondul Monetar International si ei stiau… Era obligatia noastra, a Romaniei, sa spunem ce fel de datorii avem. Si atunci s-a apelat din nou la credite tehnice, credite scurte, care aveau dobanzi mari. Si nu s-a mai putut rambursa dobanda la creditele respective. Deci, nu creditele in sine, ci dobanzile. Dobanzile au crescut exponential in 1979, odata cu criza iraniana, cu criza petrolului. E o poveste intreaga cu guvernatorul Rezervei Federale americane care a impus o dobanda de 10% si care a provocat recesiune in Statele Unite. Ori, influente de genul acesta pe pietele externe au avut o consecinta nefasta in Romania. In conditiile in care in Romania trebuiau importate in jur de 16 milioane de tone de petrol anual…
„Romania a produs cel mai mult 13 milioane de tone de petrol, dar construise capacitati de rafinare de 32 de milioane, ca sa dezvolte industria chimica! Diferenta trebuia importata din Iran. Schimbarea Sahinsahului si revolutia islamica au fost dezastruoase pentru Romania“
De ce trebuiau importate?
Deoarece noi ne construisem capacitati de productie, de rafinare, de 32 pana la 36 de milioane de tone de petrol pe an.
De ce asa de mult?
Deoarece s-au luat credite pentru dezvoltarea industriei chimice romanesti. Iar productia maxima pe plan intern a fost de 13 milioane de tone de petrol in 1975, daca nu ma insel, dupa care a inceput sa scada.
Pai, si de ce sa faci o capacitate de rafinare de trei ori mai mare decat poti sa produci?
Deoarece pana in 1978 Ceausescu a avut foarte bune relatii cu Sahinsahul Iranului (Reza Sah – n. red.), care era foarte interesat ca Romania sa devina o poarta de intrare a produselor iraniene catre Europa Occidentala. Si unul dintre motivele pentru care s-a construit rafinaria de la Midia (actuala Petromidia – n. red.) a fost relatia personala pe care initial Maurer (fostul premier comunist din perioada 1961-1974 – n. red.) a stabilit-o cu Sahinsahul Iranului in 1966-1967. Ulterior, a preluat-o Nicolae Ceausescu. Astfel incat sa fie fabricate si sa fie trimise in Iran tractoare romanesti, sa fie asamblate in Iran incepand din 1967, daca nu ma insel. Ulterior, sa fie trimise tractoare pe care noi le-am obtinut de la FIAT. In schimbul acestora am primit din Iran autocare „Iran Nacional”, care erau, de fapt, Mercedes, si alte tipuri de produse, plus petrol pe care noi trebuia sa-l rafinam. Ideea era, sa zicem, buna din punct de vedere geostrategic. Creezi un port la Midia, cu terminal petrolier si cu rafinarie, iar produsele le exporti pe Canalul Dunare-Marea Neagra, pe Dunare, sa ajunga in Germania. Dar nesansa Romaniei a fost schimbarea Sahinsahului. Revolutia islamica de la Teheran (din 1979 – n. red.) incheiata dezastruos pentru Romania, care avea contracte cu Iranul. Iranul a incetat sa mai exporte petrol in cantitatile pe care le astepta piata deoarece voiau sa se razbune pe americani pentru interventia lor, pentru sustinerea pe care au acordat-o americanii Sahinsahului. A aparut criza ostaticilor (fanaticii ayatolahului Khomeini au navalit in Ambasada SUA si i-au luat ostatici pe cei aflati inauntru – n. red.)… Deci, o poveste internationala care s-a rasfrant asupra Romaniei.
Ceausescu in vizita la rafinaria din Pitesti, in martie 1970. In acea perioada, regimul comunist a produs capacitati de rafinare de 32-36 milioane de tone de petrol anual, desi productia maxima a Romaniei a fost de 13 milioane de tone. Dependenta de importuri si crizele care au scumpit petrolul au transformat uzinele construite cu credite externe in mormane de fier vechi
„Rafinaria de la Midia fusese conceputa pentru a prelucra petrol greu iranian. Dupa revolutia islamica din Iran si alungarea Sahinsahului, nu se putea importa petrol din alta parte pentru aceasta rafinarie deoarece cantitatea de sulf a petrolului iranian difera de cea a petrolului saudit sau rusesc. Ar fi fost nevoie de o retehnologizare. Iar Comitetul de Stat al Planificarii a fost dat peste cap“
Si Ceausescu nu putea sa apeleze la prietenii lui, Gadaffi din Libia, Saddam din Irak, care aveau si ei petrol? Uniunea Sovietica avea, de asemenea, petrol…
Exista diferente intre petrolul iranian si petrolul libian.
La ce va referiti?
Rafinaria de la Midia a fost conceputa pentru a prelucra petrol greu iranian, care are o alta compozitie din punctul de vedere al sulfului. Contine sulf intr-o cantitate pe care nu o gasim, de exemplu, la petrolul saudit. Si instalatiile sunt concepute astfel incat sa extraga sulful respectiv si sa obtii produsul final. Ori, daca veneai cu un alt tip de petrol, trebuia schimbata toata instalatia respectiva. Si Ceausescu a insistat pentru petrol Ural in anii 1980, dar care nu era prelucrat la Midia, deoarece Midia a fost conceputa si trebuia sa fie amortizata cu petrol iranian.
Ce inseamna petrol Ural?
Petrolul standard sovietic, care are o alta compozitie de sulf decat petrolul iranian si petrolul saudit. Deci, trebuie sa tii cont, in momentul in care ai o asemenea actiune, de fiecare rafinarie in parte, cand o dezvolti. Rafinaria de la Midia trebuia sa fie steaua petrochimiei romanesti, dar daca nu mai primesti petrol trebuie sa schimbi tehnologia de prelucrare. Eu spun in calitate de istoric. Chimistii, inginerii ar putea sa spuna mai multe detalii.
Deci, era vorba despre alte investitii.
Alte investitii, alte valori! Dintr-o data, Comitetul de Stat al Planificari a fost dat peste cap de aceasta afacere. Si Ceausescu a insistat sa se continue importurile de petrol, deoarece economia romaneasca depindea de industria chimica construita cu fonduri ale statului roman, cu credite din strainatate pe diferite ansambluri.
Nicolae Ceausescu la Intreprinderea de Utilaj Chimic „Grivita Rosie” – Bucuresti (20 mai 1976). Industria chimica-mamut construita cu credite din Occident s-a dovedit o investitie falimentara, care n-a reusit sa genereze veniturile sperate.
„Petrolul iranian a fost o perioada, dupa 1979, foarte scump. Si totusi, Ceausescu a insistat ca Romania sa cumpere petrolul respectiv! Dar produsele finale erau prea ieftine in comparatie cu petrolul cumparat pentru a le fabrica! Si nu aveam unde sa vindem asa ceva!“
Si cum s-a solutionat? Petrolul iranian a disparut din ecuatie?
Nu a disparut. Petrolul iranian a fost, o perioada, foarte scump. Si totusi, Ceausescu a insistat ca Romania sa cumpere petrolul respectiv! Dar produsele finale erau prea ieftine in comparatie cu petrolul cumparat pentru a le fabrica! Deci rezultatul… De exemplu, pacura se producea in pierdere. Pretul pe piata mondiala era foarte scazut la pacura. Si totusi, noi obtineam pacura din prelucrarea petrolului iranian. Pentru ca asta se poate obtine. Sigur ca se obtineau si alte lucruri, pacura era reziduu… Si nu aveam unde sa vindem asa ceva! Sar de la un subiect la altul: Ceausescu a spus, de exemplu, in 1980 sa nu mai importam oua din Germania de Est (comunista – n. red.). Si i s-a raspuns ca, daca nu importam oua, nu putem sa luam alte produse din Germania de Est, de care avem nevoie ca materii prime pentru noi.
Est-germanii ne spuneau ca ne dau ce le cerem, dar numai daca le cumparam si ouale?
Asa cum am facut si noi in 1963, in momentul in care le-am propus francezilor sa exportam 300.000 de tone de petrol si sa luam in schimb diverse produse de la ei. Iar ei sa ne accepte 300.000 de tone de petrol. Iar ungurii si cu cehoslovacii au zis: „Dar vrem si noi afacerea asta!”. Si noi le-am raspuns: „Nu, ne pare rau, ca voi nu aveti ce sa ne dati pentru asemenea afacere!”.
Asta este ca situatiile alea din librariile din timpul comunismului, te duceai sa-ti iei o carte buna, ceva de Marin Preda, dar trebuia sa iei la pachet si o carte cu Ceausescu, din alea care nu se vindeau.
Exact. Asta este sistemul de planificare care a functionat peste tot in lumea comunista.
Asta a fost motivul pentru care Romania a intrat in faliment in 1981-1982?
Da!
„La 12 aprilie 1989, Ceausescu a anuntat ca nu mai ia niciun credit, ca se interzice cu desavarsire luarea de credite din strainatate. Ori, lucrul acesta ne-a scos de pe piata si, cand am avut nevoie de credite, dupa 1989, pentru retehnologizare, nu am avut de unde sa luam! Pierdusem un lucru esential: credibilitatea! Si capacitatea de a planifica, impreuna cu altii, afaceri!“
A fost o decizie buna aceea de a plati datoriile in ritm fortat? A suferit justificat poporul roman, pana in ’89? S-a realizat ceva prin chestia asta?
Dobanda pe care noi am avut-o stabilita cu Banca Mondiala pe diferite proiecte agricole a fost favorabila pentru Romania. Si totusi, Ceausescu a insistat sa fie achitata anticipat datoria externa, datoriile pe care le avea Romania fata de Banca Mondiala. A fost o ambitie a lui, astfel incat sa nu mai raspunda.
A fost buna pentru tara?
Nu! In Banca Nationala se spune intotdeauna: „Nu, nu a fost buna!”. Creditele erau favorabile, dobanda era favorabila, se putea achita normal. In 1986-1987, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Florea Dumitrescu, a discutat cu creditorii straini si acestia i-au spus: „N-are rost sa achitati anticipat in conditiile in care voi ati devenit din nou solvabili!”. Dar la 12 aprilie 1989 Ceausescu a anuntat ca nu mai ia niciun credit, ca se interzice cu desavarsire luarea de credite din strainatate. Ori, lucrul acesta ne-a scos de pe piata si, in momentul in care am avut nevoie de credite, dupa 1989, pentru retehnologizare, nu am avut de unde sa luam! Pentru ca noi singuri am dat o lege. Ceausescu a dat o lege!
Pai, si nu se putea abroga? Se abroga legea, era un nou regim dupa 1990…
Ai pierdut un lucru esential in acel moment: credibilitatea! Si capacitatea de a planifica, impreuna cu altii, afaceri! Nu mai face nimeni niciun fel de afacere cu tine, daca dintr-odata te superi si spui „nu, nu mai vreau sa iau niciun credit!“. Treaba ta! Lumea poate sa mearga mai departe si fara tine. Si intri intr-un con de umbra si trebuie ulterior sa gasesti o modalitate de a contacta din nou persoanele care au bani si sa le propui niste afaceri. Si acestia pot sa spuna: „Imi pare rau, ai zis o data asa, asa ramane!“. Cum ii convingi?
„Oltcit si ARO au dat faliment pentru ca, din cauza legii date de Ceausescu, nu s-au putut obtine credite de retehnologizare dupa 1990. A fost o pedeapa pe care noi singuri ne-am creat-o in 1989, in aprilie, in momentul cand am spus: «Nu mai vrem credite!»“
Le spui: am schimbat, ala care a luat deciziile a fost impuscat, acum suntem altii…
Cum s-a reusit lucrul acesta? Trebuie intrebat domnul guvernator al Bancii Nationale a Romaniei (Mugur Isarescu – n. red.) cum a reusit sa plaseze un credit pe piata japoneza, o cooperare cu japonezii, in conditiile in care noi, practic, trebuia sa dam un semnal ca reintram pe piata capitalista, solicitand un credit pe care il puteam da inapoi foarte usor. Am reintrat in joc prin intermediul japonezilor. Si japonezii ne-au acceptat. Daca nu gasesti pe cineva in Europa, trebuie sa te duci undeva, departe, si acel prieten, ulterior, poate sa fie ajutat cu diferite afaceri in Romania. E o lume pe care nu o cunosc, dar banuiesc ca a fost doar un credit-balon de salvare, pentru ca ulterior, dupa schimbarea care a avut loc in 1996, sa vina investitori in Romania, sa vada ca am reintrat pe piata. A fost o pedeapsa pe care noi singuri ne-am creat-o in 1989, in aprilie, in momentul in care am spus: „Nu mai vrem credite!“. Aveam nevoie de retehnologizare. Sa luam cazul Oltcit. Nu se mai vindea produsul respectiv si trebuia schimbat! Pentru a schimba linia de de fabricatie este nevoie de credit, nu vii cu bani din buzunar!
Deci, intr-un fel, falimentul Oltcit este legat si de aceasta problema, ca n-am avut, statul roman n-a avut posibilitatea sa gaseasca resurse financiare sa-l salveze.
Da, sa-l salveze de la faliment.
Probabil ca au mai fost si alte uzine care au…
Dacia a ramas la produsul respectiv…
Pana au venit francezii, in 1999!
Pana cand a murit Ceausescu si a aparut CN2 (Dacia 1310 CN2 – n. red.), a aparut Liberta, au aparut surogate, astfel incat poate, cine stie, intr-o zi vine Fat Frumos pe un cal alb si ne salveaza de falimentul total, asa cum s-a intamplat in cazul ARO. Sau asa cum s-a intamplat in cazul Oltcit.
Deci, dumneavoastra spuneti ca acest embargo la credite externe, pe care Romania singura si l-a impus printr-o lege data de Ceausescu, a generat falimentul tuturor acestor branduri si companii. Si ARO a avut problema asta, nu s-a putut retehnologiza…
Retehnologizare si seriozitate si piese de schimb si subansamble si importuri si exporturi si piata si service-uri in punctele unde e nevoie, service-uri in tara, service-uri in strainatate… Daca vinzi prin intermediul Renault, te atasezi de ei si le oferi o cota-parte din afacerea respectiva… Si uite asa incep sa se invarta lucrurile! Si se invart cu ajutorul strainilor, nu prin Comitetul de Stat al Planificarii!
Vizita de lucru a lui Nicolae Ceausescu in judetul Arges, la Intreprinderea Mecanica Muscel, 17 septembrie 1976. Dupa revolutie, s-a incercat modernizarea fabricii unde se produceau masinile de teren ARO, dar nimeni n-a mai vrut sa crediteze Romania dupa ce, in aprilie 1989, Ceausescu daduse o lege care interzicea acest lucru.
„Pentru industria romaneasca din anii 1980, decizia de a nu mai face imprumuturi din strainatate a insemnat autogestiune, autoaprovizionare, autoconducere. Bineinteles ca nu a functionat! Cu sloganuri nu poti sa conduci economia“
Ce a insemnat pentru industria romaneasca din anii 1980 decizia de a nu se mai face imprumuturi din strainatate si de a se plati in mod accelerat datoria externa?
Autogestiune, autoaprovizionare, autoconducere.
Si a functionat?
Bineinteles ca nu! Gorbaciov, cand a venit aici si Ceausescu i-a spus ce vrea sa faca…
Asta cand a fost?
In 1987. Cand a fost aici, s-a blocat in momentul in care Ceausescu i-a spus despre ce face el: democratia muncitoreasca. In 1982 a renuntat la dictatura proletariatului si a spus ca face democratie muncitoreasca. Sloganuri! Dar cu sloganuri nu poti sa conduci economia. Eventual, daca vrei sa dai cu oistea in gard, da! Mergi la nesfarsit cu chestiunea asta! Dar Gorbaciov nu era, totusi, un om pe care sa-l…
Avea habar de economie, nu mergea la el cu lozinci…
Deoarece si el se ocupase de propaganda, stia foarte bine problemele economiei Uniunii Sovietice, stia ca are nevoie de investitii straine, deoarece fusese Cernobilul (dezastrul nuclear de la Cernobil – n. red.), s-au facut foarte multe cheltuieli in perioada respectiva. Era necesara o retehnologizare a economiei sovietice. Asa ca ceea ce ii spunea Ceausescu, ceea ce a vazut in momentul in care a vizitat Bucurestiul, nu l-a surprins. Si totusi, Ceausescu a continuat cu ideile sale. Este de inteles faptul ca, practic, Ceausescu, la randul lui, stia problemele! Si stia ca nu functioneaza!
„Economia comunista este nereformabila! Comunismul incremeneste economia. Se merge la nesfarsit pana in momentul in care populatia se revolta“
Si atunci, de ce a mers inaintea cu chestia asta?
Nu stiu. Probabil ca tine de de psihologia personajului…
Ati gasit vreun document, un indiciu care sa va arate de ce a mers…
Nu, nu am gasit niciun fel de raport medical, nicio evaluare.
Nu neaparat raport medical. Poate in stenogramele sedintelor, poate…
Nicio evaluare psihologica, niciun fel de analiza. Nu cred ca exista. Nu cred ca si-a permis cineva sa faca o analiza.
Deci, e clar ca, din punct de vedere economic si financiar, au fost decizii gresite…
Da! Singura explicatie pe care am gasit-o la alti istorici si analisti politici este faptul ca, din pacate sau nu, economia comunista este nereformabila! Iar Ceausescu a crezut in idealurile comuniste pana la capat! Nu-i putem reprosa lucrul asta. El chiar a crezut in chestiunea asta. Dar el nu a tinut cont de un singur lucru. Si el, si Gheorghiu-Dej. Comunismul a fost un instrument despre care Molotov a povestit in memoriile sale: un instrument pentru largirea granitelor sovietice. Scopul era ca sa se ia produsele de la tarani cu un pret foarte mic, astfel incat profitul rezultat sa fie investit ca sa se obtina tunuri, iar cu tunurile sa faca largirea granitelor. Ei n-au inteles ca fanatismul politic, practic, ii condamna sa fie niste vasali, matriosca, care pot fi schimbati oricand cu altii la fel ca ei, pusi in aceleasi functii. Deoarece comunismul incremeneste economia! Se merge la nesfarsit pana in momentul in care populatia se revolta! Cat de mult rezista populatia? Trebuie impulsuri din afara, pentru ca din interior nu se vede, nu se vedea in perioada respectiva niciun fel de sansa. Se vehicula la Europa Libera numele lui Ion Iliescu intr-un fel sau altul? Eu nu am auzit niciodata numele respectiv la Europa Libera. Sunt alte persoane care spun ca a fost. Cum se poate modifica un sistem din interior? Legile fizicii nu permit acest lucru. Impulsul trebuie sa fie din exterior. Cum s-a facut acest impuls? Cine a fost catalizatorul? Ce fel de conditii au fost? E o alta discutie.
