Procurorul General al Romaniei Alex Florenta trebuie sa se uite cu atentie la ce se intampla la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi. Motivul: activitatea PCA Iasi este intr-o scadere evidenta, cel putin in ceea ce priveste numarul de dosare finalizate cu rechizitorii. Situatia este dezvaluita de raportul de activitate al Parchetului Curtii de Apel Iasi pe anul 2023.
Parchetul Curtii de Apel Iasi – structura condusa de procurorul general Vasile Chifan (foto) – a inregistrat o diminuare cu aproape 80 la suta a numarului de rechizitorii emise in 2023. Concret, anul trecut, procurorii de la PCA Iasi au emis 11 rechizitorii, fata de 52 emise in 2022, ceea ce inseamna o scadere cu 78,85%. Situatia a fost semnalata de publicatia dezvaluirea.ro, care face o mentiune extrem de importanta. Si anume ca exista procurori care nu au facut nici macar un rechizitoriu, in conditiile in care cele 11 rechizitorii intocmite in 2023 nu apartin tuturor celor 11 procurori de la parchet, fiind procurori care au cate doua rechizitorii la activ. Oricum, media rechzitoriilor emise de PCA Iasi in 2023 este de aproape cinci ori mai mica decat media nationala (vezi facsimil 1).
In ceea ce priveste numarul de inculpati trimisi in judecata anul trecut de Parchetul Curtii de Apel Iasi se observa o scadere de 70%. Mai exact, in 2023 procurorii de la PCA Iasi au trimis in judecata 18 inculpati, fata de 60 de inculpati in 2022.
Iata fragmentul din raportul Parchetului Curtii de Apel Iasi referitor la rechizitoriile intocmite in 2023 (intregul bilant este atasat la finalul articolului):
“Volumul de activitate inregistrat la nivelul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi
La nivelul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Iasi au fost inregistrate spre solutionare 8.111 lucrari; 1.145 cauze penale de solutionat, din care 667 dosare la urmarire penala proprie iar in 478 dosare, procurorii au supravegheat cercetarile efectuate de organele de politie judiciara, s-au inregistrat un numar total de 452 plangeri din care 254 au fost inregistrate la indicativul VIII/1 (corespunzator sesizarilor, petitiilor, reclamatiilor), iar 179 au reprezentat plangeri impotriva actelor si masurilor luate de procuror (inclusiv plangeri impotriva solutiilor de netrimitere in judecata – art. 339 C.pr.pen. actual). Din acestea, pana la finele anului 2023 s-au solutionat 101 de plangeri, sesizari, petitii, reclamatii si 138 de plangeri impotriva actelor si masurilor luate de procuror.
In activitatea de urmarire penala si de supraveghere a cercetarilor, procurorii au solutionat 660 de dosare penale, au intocmit 11 rechizitorii (fata de 52 rechizitorii in anul 2022 inregistrandu-se o scadere cu 78,85%). S-a dispus trimiterea in judecata a unui numar de 18 inculpati (fata de 60 inculpati in anul 2022 inregistrandu-se o scadere cu 70,00%).
Din totalul de 1145 cauze de solutionat (din care, 659 cauze nou inregistrate si 486 dosare existente la inceputul perioadei de raportare), au fost solutionate 660 dosare, respectiv, 268 cauze la urmarire penala proprie si, 392 cauze la supravegherea urmaririi penale.
In anul 2023, au fost preluate de la unitatile de parchet din circumscriptia teritoriala, 442 dosare, din care, 21 la urmarire penala si, 421, la supraveghere.
Raportat la data de la care au fost inregistrate si repartizate pentru solutionare cauzele preluate, avem o operativitate de 89,81% (din 442 dosare preluate, au fost solutionate in termen, 397)”.
Lipsa de procurori nu e o scuza
Trebuie precizat ca numarul mic de rechizitorii din 2023, in comparatie cu anul precedent nu este cauzat de o lipsa de procurori la Parchetul Curtii de Apel Iasi. Dimpotriva, toate cele noua posturi de procurori de executie sunt ocupate, fiind vacante doar doua dintre cele patru posturi de conducere, ceea ce face ca PCA Iasi sa functioneze cu o schema de procurori acoperita in proportie de 84,62% (vezi facsimil 2).
Avand in vedere acest aspect, se pot trage doua concluzii in legatura cu scaderea de aproape 80 la suta a numarului rechizitoriilor:
– fie procurorii de la Parchetul Curtii de Apel Iasi nu mai au chef sa finalizeze dosare altfel decat prin clasari, acorduri de recunoastere a vinovatiei, neincepere a urmaririi penale;
– fie nu se mai comit atat de multe infractiuni de competenta Parchetului Curtii de Apel Iasi.
Redam fragmentul din raportul PCA Iasi referitor la ocuparea schemei de procurori:
„La finele anului 2023 au fost vacante 29 posturi de procurori din care 18 posturi pentru functii de executie (2 posturi procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, 3 posturi procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani, 2 posturi procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Harlau, 5 posturi procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui, 4 posturi procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad, 2 posturi procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Husi ) si 11 posturi functii de conducere (1 post procuror sef sectie UP si 1 post procuror sef sectie judiciara la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, 1 post de prim procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, 1 post de prim procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, 1 post de prim procuror si 1 post de prim procuror adjunct la Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani, 1 post de prim procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, 1 post prim procuror si 1 post prim procuror adjunct la Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui, 1 post prim procuror adjunct la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad)”.