Pe data de 28 februarie, la solicitarea asa-zisului lider separatist Vadim Krasnoselski, Transnistria se pregateste sa gazduiasca un congres al deputatilor si consilierilor de toate nivelurile, un eveniment ce a starnit ample discutii atat in spatiul public international, cat si printre cetatenii Republicii Moldova.
Urmeaza a fi discutata „situatia social-economica si politica complicata” din regiunea transnistreana, iar conform unei opinii a unui politician si activist local, Ghenadie Ciorba se anticipeaza ca administratia separatista de la Tiraspol ar putea solicita oficial Moscovei sa faca parte din Federatia Rusa. Exista motive de ingrijorare pentru cetatenii Republicii Moldova? Ar putea escalada conflictul transnistrean? Rusia isi doreste anexarea regiunii transnistrene? Ori este doar o actiune din strategia Tiraspolului de a opri procesul de reintegrare pornit de Chisinau?
Contextul in care se desfasoara acest congres este unul incarcat de tensiuni. Recent, Tiraspolul a exprimat nemultumiri fata de noile reglementari vamale impuse de Chisinau, care afecteaza importurile in regiunea transnistreana, marcand o escaladare a tensiunilor dintre cele doua maluri, inclusiv prin amenintari cu introducerea taxelor pentru fermierii din Dubasari care au terenuri agricole dupa traseul Tiraspol – Camenca si la fel de grav, restrictionarea educatiei in limba romana.Pentru a intelege ce urmaresc asa-numitele autoritati din Transnistria prin organizarea acestui congres extraordinar, este important sa analizam motivele din spatele acestor evenimente si sa vedem daca ele fac parte dintr-o strategie bine gandita. Pentru ca de multe ori exista actiuni si exista fumigene de dezinformare si santaj. Mai pe intelese, se pare ca Tiraspolul are un plan pentru a contracara eforturile Chisinaului de a reintegra regiunea.
Primul pas este exprimarea nemultumirii si surprinderii fata de introducerea taxelor vamale de la 1 ianuarie 2024, chiar daca noul Cod Vamal a fost aprobat inca in anul 2021, deci nu ar fi trebuit sa existe vreo mirare.
Al doilea pas este adoptarii unei pozitii de “victima”, prin care se face referire la faptul ca regiunea transnistreana este strangulata economic prin forta de catre Chisinau.
Al treilea pas este exprimarea dorintei, dar si insistenta Tiraspolului de a negocia cu reprezentantii guvernului, doar prin formatul “5+2”, cunoscand prea bine ca Republica Moldova prefera formatul “1+1” sub egida OSEC fara prezenta statului agresor, Federatia Rusa.
Al patrulea pas este organizarea protestelor de catre sindicate si companiile transnistrene prin incercarea de a se distanta de asa-zisele autoritati, pentru a parea ca actiunile de protest sunt chiar autentice, doar ca investigatiile ne arata ca principalii organizatori ale mitingurilor de la Tiraspol sunt din anturajul lui Krasnoselski si Gusan.
Al cincilea pas este amenintarea cu organizarea unui “congres de toate nivelele” prin care se va lua o decizie importanta sau mai multe, printre care dorinta de a se alipi la Rusia, poate chiar prin organizarea unui referendum daca Chisinaul nu cedeaza. Desigur amenintarea cu organizarea referendumului poate fi folosita si anuntata la congresul de pe 28 februarie.
Urmatorii pasi depind de reactia autoritatilor de la Chisinau, indicatiilor de la Moscova si deciziile personale ale detinatorului Sheriff.
Toti aceasta strategie urmareste ca Chisinaul sa cedeze in actiunile sale de reintegrare, sa pastreze status quo-ul adica ceea ce era pana la introducerea taxelor vamale si sa nu se mai adopte decizii de a controla si a face dependenta regiunea separatista de Chisinau.
Acestea fiind spuse, Chisinaul trebuie sa isi mentina pozitia sa de neclintit si sa nu se lasa prada intimidarilor si santajului separatistilor, dar sa urmareasca cu sfintenie planul de reintegrare consultat cu partenerii internationali.
Faptul ca aproape in fiecare an apar zvonuri despre dorinta regiunii transnistrene de a se alipi de Rusia nu este surprinzator, mai ales pentru ca a mai fost folosit in trecut. Aceste zvonuri, adesea initiate de asa-zisele autoritati de la Tiraspol si amplificate de canalele de media rusesti, servesc mai multor scopuri, dar rareori au consecinte juridice directe. Realitatea este ca administratia de-facto a Transnistriei si anume conglomeratul Sheriff in frunte cu papusarul Victor Gusan este cea care controleaza procesele politice de pe malul stang al Nistrului. Afacerile prospere pe care le are Gusan in Tiraspol si veniturile de care se bucura in urma exporturilor in statele membre ale Uniunii Europene sunt in totala contradictie cu dorinta de a alipi regiunea transnistreana de Rusia, care ar distruge imediat economia regiunii separatiste, dar si ar scade considerabil din averea oligarhului.
Aceste miscari si declaratii pot fi interpretate din mai multe perspective. In primul rand, solicitarea de anexare la Rusia, daca va fi formalizata, reprezinta o escaladare semnificativa a retoricii separatiste, avand potentialul de a adanci criza dintre Transnistria, Republica Moldova si comunitatea internationala. Pe de alta parte, este posibil ca aceste gesturi sa faca parte dintr-o strategie mai ampla de negociere, menita sa exercite presiune asupra Chisinaului si partenerilor sai internationali pentru anumite concesii politice sau economice, dar mai ales anularea taxelor de import pentru firmele din Tiraspol ori macar oprirea actiunilor de reintegrare ceea ce inseamna dependenta tot mai mare fata de Chisinau.
Trebuie subliniat ca, desi retorica poate parea alarmanta, evenimente similare anterioare au aratat ca exista o distanta semnificativa intre provocarile si santajul liderilor separatisti si schimbarile concrete in politica Tiraspolului si anume referendumul organizat in anul 2006 de independenta fata de Republica Moldova. Acest referendum a fost organizat tot in urma unui astfel de congres “de toate nivelurile”. De asemenea, este important sa se considere capacitatea reala a Transnistriei de a se putea integra in Federatia Rusa in urma unui referendum, pentru ca cu toate ca exista trupe ruse pe teritoriul regiunii transnistrene, o interventie militara rusa ar fi o provocare pentru Moscova, deoarece Moldova poate fi atacata de Rusia doar daca trupele rusesti trec de Odesa. Altfel trupele de “mentinere a pacii” care se afla in prezent in Transnistria nu sunt capabile sa reprezinte o amenintare militara semnificativa pentru Ucraina ci doar pentru Moldova, la moment fiind un scenariu putin probabil.
In ceea ce priveste de ce trebuie sa inteleaga din toate aceste evenimente, cetatenii Republicii Moldova, este esential sa se distinga intre retorica si actiuni concrete. Desi astfel de santaje creeaza o anumita panica, ele servesc adesea scopurilor politice mai mult decat reflecta schimbari reale la Tiraspol.
