560 de apartamente se vor construi în zona Comat. Blocurile vor avea 10 etaje

0
145

Primăria a autorizat lucrările la 9 tronsoane de bloc cu un regim maxim de înălțime cu 10 etaje în cadrul proiectului „Comat Towers”: conform actului urbanistic, vor fi amenajate 560 de apartamente,

Regimul noilor construcții va fi cu 3 niveluri în subsol, parter, mezanin, 10 etaje și un etaj tehnic (6 corpuri)3 niveluri în subsol, parter, mezanin, 6 etaje și un etaj tehnic (2 tronsoane) și un tronson cu 3 niveluri în subsol, parter și mezanin. Proiectul prevede amenajarea a 691 de locuri de parcare.

În total, suprafața construită a celor 9 blocuri a fost autorizată la 5.800 mp, iar cea desfășurată la peste 55.000 mp. În ceea ce privește suprafața utilă, aceasta va fi de aproape 80.000 mp, în condițiile în care 4.000 mp reprezintă spații comerciale (14 spații). Beneficiarul autorizației este firma Sun Residence SRL.În context, amintim că zona cuprinsă între str. Tabacului și calea ferată (din capăt și până la pasajul Băncilă) va suferi modificări majore din punct de vedere urbanistic având în vedere numeroasele proiecte propuse de investitori privați. Construirea a zeci de blocuri cu regim înalt (unele imobile vor ajunge și la 16 etaje) vor contribui la creșterea indicatorilor de trafic într-o zonă care prezintă deja dificultăți din acest punct de vedere.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments