Primăria Comunei Miroslava a depus o cerere de finanțare pentru construcția a 160 de apartamente (140 locuințe sociale și 20 locuințe de necesitate). Proiectul prevede realizarea a patru blocuri pe strada Otilia Cazimir din satul Valea Ursului, cu un regim de înălțime P+4E, pe o suprafața totală de teren de 36.546 metri pătrați. Finanțarea ar urma să fie asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin intermediul Programul multianual de construcții locuințe sociale/locuințe de necesitate. Valoarea totală a obiectivului de investiții este estimată la suma de 112,19 milioane lei (din care valoarea finanțată de la bugetul de stat este de 72,92 milioane lei), iar durata de implementare a proiectului la 36 de luni.
Consiliul Local al Comunei Miroslava a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului în ședința din 16 februarie 2024.
𝐂𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞
Conform Legii locuinţei nr. 114/1996, locuinţele sociale se repartizează de către consiliile locale pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condiţiile prevederilor prezentului capitol, şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită de consiliile locale, următoarele categorii de persoane: tinerii căsătoriţi care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele cu dizabilități, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, şi ai Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, alte persoane sau familii îndreptăţite. Locuinţele sociale realizate potrivit prezentei legi nu pot fi vândute.
Nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care:
a) deţin în proprietate o locuinţă;
b) au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă.