România și statele din regiune colaborează oficial cu Rusia la Marea Neagră. Deși au trecut doi ani de la invadarea ilegală a Ucrainei, iar comunitatea internațională a impus sancțiuni Federației Ruse pentru agresiunea sa împotriva poporului ucrainean, Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN) nu a exclus Federația Rusă din acest organism.
Motivul invocat a fost că documentul fondator al OCEMN nu conține prevederi cu privire la excluderea sau suspendarea unui stat membru.
În perioada celor doi ani de război, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe rus au participat la întrunirile oficiale între statele membre ale organizației, unde se fac schimburi de informații economice ce vizează regiunea Mării Negre.
Ce este Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră
OCEMN este o organizație care s-a constituit în 1992, cu scopul de a dezvolta cooperarea economică între statele din regiunea Mării Negre, iar în prezent este compusă din 13 state membre, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina.
Serbia a aderat la OCEMN prin decizia Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe (CMAE) de la Erevan (18 aprilie 2003), iar Macedonia de Nord prin decizia CMAE de la Sofia (28 iunie 2019).
În ciuda faptului că Rusia se află sub sancțiuni internaționale, iar cooperarea dintre regimul de la Kremlin și majoritatea statelor UE a încetat, pe data de 25 ianuarie 2024, de pildă, OCEMN a organizat online un grup de lucru pentru schimburi de date statistice și informații economice, unde a participat și un reprezentant al Ministerului de Afaceri rus.
„În cadrul reuniunii online a fost elaborată o sinteză a indicatorilor economici și sociali pentru țările OCEMN, care va fi publicată în curând și care reprezintă o nouă contribuție la consolidarea cooperării în domeniul statistic”, se arată pe site-ul OCEMN, unde există și o captură video în care se observă reprezentantul rus.
MAE, la solicitarea PRESShub: Carta nu conține prevederi cu privire la excluderea sau suspendarea unui stat membru
PRESShub a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să clarifice de ce Rusia nu a fost exclusă din această organizație, în condițiile în care obiectivele strategice ale României în regiune constau în consolidarea stabilității democratice, iar această putere de la Răsărit este cea care agresează principiile democratice din regiunea Mării Negre și reprezintă o amenințare la adresa securității României.
Mai mult, secretarul general al OCEMN este diplomatul român Lazăr Comănescu.
„În timp ce Carta OCEMN conține prevederi referitoare la procedura de admitere a unui stat membru (Art. 6) și la procedura de retragere din proprie inițiativă a unui SM (Art. 7 -), Carta nu conține prevederi cu privire la excluderea sau suspendarea unui stat membru.
Președinția-în-Exercițiu a OCEMN, exercitată de statele membre prin rotație timp de 6 luni, și Secretarul General al Secretariatului Internațional Permanent al OCEMN, nu au responsabilități legate de admiterea sau excluderea unui stat membru.
Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe ai Statelor Membre OCEMN poate lua decizii cu privire la statutul de membru sau observator în OCEMN (Carta OCEMN, Art. 11), dar doar prin consens (Carta OCEMN, Art. 18)”, arată într-un răspuns MAE, la solicitarea PRESShub.
România și statele din regiune colaborează cu Rusia la Marea Neagră. Doar Moscova decide dacă se retrage din OCEMN
MAE susține că Rusia este singura care decide dacă se retrage din OCEMN, iar „până în prezent Federația Rusă nu a notificat intenția sa de retragere”.
Totuși, dacă există acest blocaj de natură juridică, pentru a apăra principiile democratice în baza cărora a fost creată organizația, statele membre care se împotrivesc regimului dictatorial de la Kremlin ar fi putut să se retragă ele singure din OCEMN în semn de protest, iar organismul să se dizolve de la sine.
Statele cu principii democratice ar putea forma o nouă organizație fără a mai primi și Rusia în perioada sancțiunilor internaționale.
„În cadrul reuniunilor OCEMN la care participă reprezentanții MAE, România insistă asupra imperativului pe care îl au Statele Membre de a respecta principiile și prevederile Cartei OCEMN. Totodată, România își reafirmă constant sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în graniţele internaţional recunoscute ale acestui stat.
În mod constant, România se coordonează şi cu statele membre ale Uniunii Europene ce fac parte din OCEMN în vederea susţinerii de linii comune de mesaj, în concordanţă cu poziția UE.
În conformitate cu Regulile de Procedură ale Organizaţiei, MAE nu poate publica detalii referitoare la discuțiile purtate în cadrul organizației cu privire la un anume subiect, inclusiv cu privire la poziția altor state membre OCEMN pe tematica respectivă.
Actualmente, Federația Rusă este prezentă la lucrările din cadrul OCEMN, în conformitate cu statutul pe care îl deţine în baza documentelor statutare în vigoare ale Organizaţiei.
Precizăm că la nivelul OCEMN nu există practica încheierii de acorduri/înţelegeri bilaterale, scopul organizației fiind stabilirea unor mecanisme de cooperare multilaterală, cu implicarea tuturor statelor membre, în ariile de competență ale OCEMN”, conchide MAE.