Mașina a ajuns anul trecut în Marea Britanie și a intrat în atenția polițiștilor anul acesta. Autoturismul valorează aproximativ 350.000 de lire sterline.
Ferrari F512M al pilotului austriac Gerhard Berger a fost furat în timp ce acesta concura în Marele Premiu San Marino din 1995, desfășurat la Imola în Italia.
Poliția crede că mașina a fost expediată în Japonia la scurt timp după ce a fost furată, potrivit Sky News.
Mașina sport, vopsită în clasicul roșu Ferrari, a fost transportată în Marea Britanie la sfârșitul anului 2023.
Aceasta a intrat în atenția Poliției Metropolitane în luna ianuarie, după ce polițiștii au primit o informație de la producătorul auto italian. Polițiștii fac cercetări și încearcă să afle ce s-a întâmplat cu mașina timp de aproape 30 de ani.