Bogdan Cojocaru, candidatul PSD la Consiliul Județean Iași: „Sunt câteva principii de la care nu m-am dezis în nicio funcție: transparență, legalitate, integritate”

0
734

Bogdan Cojocaru este candidatul PSD la Consiliul Judetean Iasi și își dorește ca managementul la nivelul judetului să fie schimbat, să se facă investiții în fiecare comună și să fie un pol economic important pentru regiunea Moldovei.

  1. Care sunt principalele motive care v-au determinat să candidați pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași?

Bogdan Cojocaru: „Sunt aceleași motive care m-au determinat, în urmă cu aproximativ 20 de ani să intru în politică: dorința de a schimba în bine viața comunității, dorința de a face diferența. Sunt ieșean și cred căjudețul nostru are nevoie de o administrație îndreptată în primul rând către oameni, ceea ce acum nu se întâmplă. Este nevoie de un președinte al Consiliului Județean care să aibă în vedere dezvoltarea întregului județ, indiferent de cât de mare este o comunitate sau de culoarea politică a primarului. Candidez și pentru că vreau ca Iașul să își recâștige calitatea de județ fanion al țării din punct de vedere al investițiilor nu al scandalurilor de corupție. Sunt convins că și ieșenii vor aceste lucruri”

Bogdan Cojocaru, candidatul PSD la Consiliul Județean Iași: „Sunt câteva principii de la care nu m-am dezis în nicio funcție: transparență, legalitate, integritate”

  1. Care sunt obiectivele principale pe care le aveți în vedere pentru mandatul dumneavoastră, în cazul în care veți fi ales președinte al Consiliului Județean?

Bogdan Cojocaru: „Investițiile vor fi prioritățile mele. Este important să găsim noi surse de finanțare, guvernamentale și europene. Din păcate, mandatul președintelui PNL Costel Alexe a fost unul al scandalurilor de corupție, nu al investițiilor. Aproape toate proiectele gestionate de CJ în ultimii ani provin din perioada în care la conducere a fost un social-democrat. Este mult de recuperat pe toate domeniile, că discutăm de asfaltări, de extinderea serviciilor publice, de spitale”.

 

  1. Cum vedeți rolul Consiliului Județean în dezvoltarea județului Iași și care sunt prioritățile dumneavoastră în acest sens?Ce măsuri propuneți pentru îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice în județul Iași?

Bogdan Cojocaru: „Consiliul Județean este una dintre instituțiile importante ale județului și are un rol bine definit. Știu că în CJ sunt foarte mulți oameni de bună credință, oameni profesioniști care își pot aduce contribuția la tot ceea ce înseamnă activitatea instituției. Depinde și de echipa de la conducere pentru a reuși să coaguleze toate ideile și să le transforme în realitate, în beneficiul tuturor ieșenilor. Avem sprijinul premierului Marcel Ciolacu, al miniștrilor și cred că putem pune Iașul pe primul loc din punct de vedere al investițiilor”.

  1. Cum intenționați să colaborați cu autoritățile locale și alte instituții pentru a promova dezvoltarea economică, socială și culturală a județului?

Bogdan Cojocaru: „Dialogul și comunicarea onestă, corectă sunt extrem de importante. În calitate de prefect am colaborat foarte bine cu autorităților locale în toate proiectele prin care se aduceau îmbunătățiri vieții oamenilor din respectivele comunități. Am colaborat foarte bine cu reprezentanții mediului universitar, cu reprezentanții oamenilor de afaceri, ai domeniului cultural, ai societății civile, dar și cu cei ai Bisericii. Dacă există dialog, există și soluții la orice problemă”

  1. Cum vedeți implicarea cetățenilor în procesul decizional al Consiliului Județean și cum intenționați să facilitați acest lucru? Cum intenționați să asigurați transparența și responsabilitatea în activitatea Consiliului Județean și să îmbunătățiți relația cu cetățenii?

Bogdan Cojocaru: „Sunt câteva principii de la care nu m-am dezis în nicio funcție: transparență, legalitate, integritate. Dialogul direct cu ieșenii este obligatoriu. Merg în județ încă de când eram la tineretul social-democrat și niciodată nu am fugit de dialog. Cred că așa poți să cunoști cel mai bine problemele cu care se confruntă oamenii, poți fi parte la bucuriile lor și îi poți ajuta la nevoie. Cer asta tuturor colegilor din cadrul PSD și o voi face și la Consiliul Județean. Apoi, transparența în cheltuirea banilor publici este esențială într-o relația bazată pe încredere între autoritate și ieșeni”.

  1. Cum intenționati să susțineti sectorul economic local pentru a atrage investiții în județul Iași?

Bogdan Cojocaru: „Cu fiecare ocazie, că discutăm despre întâlniri cu ambasadori, cu reprezentanți guvernamentali, promovez Iașul și tot ceea ce reprezentăm în istoria, cultura și economia națională. Voi fi în continuare un partener onest al tuturor celor care vor să aducă investiții în județul nostru. Voi fi un partener al primarilor, al mediului universitar și cultural, al societății civile. Cred că doar împreună suntem puternici și putem pune în mișcare cu adevărat ceva în beneficiul tuturor ieșenilor”.

  1. Ce strategii aveti în vedere pentru a sprijini educația și sănătatea în comunitatea județului Iași?

Bogdan Cojocaru: „Educația și Sănătatea sunt priorități ale Guvernului și vor fi priorități ale echipei social-democrate de la Consiliul Județean. Guvernul își face bine treaba: salariile au crescut, investițiile sunt la un nivel bun, avem programe naționale eficiente. Salariile profesorilor au crescut cu 30% în a doua jumătate a anului trecut și vor mai crește cu încă 20%, în primele șase luni ale acestui an. Bugetul total al Educației la nivel național este cu 61% mai mare decât în 2024 față de 2023. După majorarea de 5% din ianuarie, aplicabilă tuturor bugetarilor, salariile cadrelor medicale cresc cu încă 15%, în două etape – martie și iunie. Și avem câteva cifre importante la nivel local: 12.200 dascăli ieșeni vor beneficia de măririle de salarii, 66.049 elevi ieșeni vor beneficia în anul 2024 de burse în valoare totală de 245 milioane lei, aproape 200.000 de copii ieșeni vor beneficia de creșterea alocațiilor cu 13,8%. Trebuie să avem în vedere și investițiile masive alocate Iașului în școli, dar și unități medicale. Este nevoie însă de o muncă asiduă și la nivel local, de sprijin dat comunităților locale, de atragere de fonduri. Fără această activitate continuă este greu să aduci la Iași fondurile pe care ieșenii le merită!”.

3.5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments