Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie ’90 pentru infracțiuni contra umanității.
Din nou și după o anchetă veche, ce durează de aproape 34 de ani, pentru că judecătorii instanței supreme i-au obligat pe procurorii militari să reia cercetările de la zero.
Fostul șef de stat are 94 de ani și se deplasează greu, astfel că a semnat actele de învinuire acasă, în vila lui din cartierul Primăverii, unde este păzit de SPP.
Suspectat de infracțiuni contra umanității, Ion Iliescu a primit vestea acasă de la prima femeie procuror militar care cercetează Mineriada din 13-15 iunie 1990. Iliescu, îmbrăcat cu o cămașă, dar fără cravată, a petrecut puțin timp cu procuroarea care a acceptat să îi prezinte învinuirea la domiciliu.
Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: ”A luat la cunoștință, urmând să ne pregătim apărarea. A semnat procesele verbale”.
Procurorii militari susțin în actul de învinuire că, în iunie 1990, Ion Iliescu a ordonat, a solicitat și a încurajat acțiunea represivă cu ajutorul militarilor din Armată, Miliție și serviciile secrete.
4 oameni au fost uciși și 1.200 răniți de minerii chemați de Ion Iliescu
Cătălin Pîțu, fostul șef al Secției Parchetelor Militare: ”La data de 11 iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgul Măgureanu, ministrul de Interne Chițac, au decis să se intervină în forță împotriva manifestanților anticomuniști care manifestau în Piața Universității, scopul real al acțiunii fiind îndreptat împotriva opoziției de la acel moment. Au fost folosite cadre ale Ministerului de Interne, forțe ale MApN și, lucru cel mai grav, muncitori, în principal mineri care au fost chemați în centrul Capitalei pentru a face ordine într-un mod brutal”.
Ion Iliescu este suspectat că i-a mințit pe români ca să justifice înăbușirea brutală a protestelor opoziției din Piața Universității.
Ion Iliescu, 13 iunie 1990: ”Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar!”.
Fostului președinte i se reproșează că a provocat violențele din Piața Universității, inclusiv cu ajutorul minerilor, iar bilanțul a fost unul dramatic: 4 morți și peste 1.200 de răniți.
”Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să vrem să o reocupați dvs!”.
Cătălin Pîțu, fostul șef al Secției Parchetelor Militare: ”Același Ion Iliescu, în data de 13 iunie, personal a avut mai multe discuții telefonice cu Miron Cozma, căruia i-a cerut ca, însoțit de ortacii din Valea Jiului, cu minerii din alte mine, să se deplaseze spre București pentru a apăra noua putere și democrația”.
Ion Iliescu, despre acuzarea sa: ”E o aberație!”
Fostul șef de stat nu a mai vorbit despre evenimentele sângeroase de mai bine de zece ani.
Ion Iliescu, mai 2006: ”Cum poți să acuzi șeful statului, ales cu trei săptămâni în urmă, așa cum a fost ales în 1990, pentru atacuri la adresa instituțiilor statului. Adică, e o aberație!”.
Pe toată durata procedurii judicare, Ion Iliescu nu a ieșit din casă. Nici măcar nu s-a apropiat de fereastră. De altfel, din pricina vârstei înaintate, dar și a stării sale de sănătate precare, în ultimii ani, fostul președinte al României a fost văzut de puțină lume, cu excepția celor care îi asigură protecția.
Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: ”Ion Iliescu are totuși 94 de ani. Se poate finaliza ancheta cât încă Iliescu este în viață? Aici, mingea este în curtea organelor judiciare. Eu sunt deja de 10 ani în dosarul ăsta și, iacătă, domnul Iliescu este în regulă”.
Ion Iliescu, susține avocatul său, nu va da nicio declarație în ancheta Parchetului General. Dacă va fi judecat și condamnat definitiv, riscă închisoarea pe viață.