Cum ne alegem fondul de ten pentru acele machiaje cu care să nu dăm greș?

0
84

Femeile încep să experimenteze machiaje încă de că sunt fetițe. Încep prin a fura rujul mamei și își fac unghiile cu sclipici. La maturitate, ne dorim un machiaj cât mai natural și mai elegant. Primul lucru? Ce fond de ten folosim? Există mai mulți parametri care trebuie luați în considerare atunci când ne căutăm un fond de ten:

  • culoarea;
  • textura;
  • vârsta;
  • gradul de acoperire;
  • finisaj;
  • durabilitate;
  • tipul de piele.

Alegerea fondului de ten în funcție de culoare, pentru machiaje care să arate bine

Culoarea trebuie aleasă întotdeauna ținând cont atât de ton: deschis, mediu, închis, cât și de subtonul pielii: rece (roz), cald (auriu) și neutru (bej).

După ce a fost aleasă cea mai potrivită nuanță, îți recomandăm să o încerci pe față la nivelul maxilarului pentru a vedea exact cum se potrivește culoarea cu pielea de pe față și gât, pentru a evita așa-numitul „efect de mască”. Culoarea ar trebui, bineînțeles, să fie adaptată și la sezonul estival, optând pentru o nuanță mai închisă, dacă vorbim de machiaje de vară, când ne bronzăm.

Subtonul: ce înseamnă și care sunt caracteristicile acestuia

Termenul „subton” se referă la temperatura pielii. De fapt, pentru a-l defini se folosesc termeni precum cald și rece. Un subton poate fi:

Cald: prevalența pigmenților cu tendință spre auriu. Se recomandă un fond de ten galben/portocaliu;

Rece: prevalența pigmenților care tind spre roz. Din acest motiv, se recomandă un fond de ten de culoare roz;

Olive: prevalența pigmenților care tind spre tonuri calde.

Neutru: tonurile sunt echilibrate și niciunul nu prevalează asupra celuilalt, de aceea se recomandă un fond de ten bej.

Un mic detaliu care te poate ajuta este culoarea venelor tale. De obicei, femeile care au venele albastre au un subton rece, movul indică un subton neutru, iar verdele un subton cald.  Trebuie să înțelegi subtonul pielii tale pentru a evita să cumperi machiaje care nu se potrivesc cu tenul tău și care tind să reducă strălucirea feței tale.

Texturile: un factor relevant pentru alegere

Există atât de multe tipuri de fond de ten, adesea rezultatul unor trucuri de marketing: compact, fluid, lichid, mineral, mousse, cremă, stick, etc. Dar fondul de ten cel mai bine vândut și cel mai utilizat rămâne cel fluid, deoarece este mai ușor de aplicat, mai versatil, mai practic și mai igienic.

Cât de opac este un fond de ten bun?

Acoperirea este un alt factor important, deoarece în funcție de nivelul de acoperire vom obține un efect mai mult sau mai puțin natural. Nu trebuie să uităm că, cu cât acoperirea este mai mare, cu atât fondul de ten tinde să fie mai vizibil.

Finisaj: luminos sau mat?

Finisajul joacă un rol decisiv în efectul final, deoarece determină luminozitatea sau matitatea fondului de ten. În general, MATT înseamnă un finisaj mat, SHEER sau GLOW un finisaj luminos, iar DEMI SHEER sau DEMI GLOW un punct intermediar cu un efect satinat, nici prea mat, nici prea luminos.

Recomandare: fond de ten Catrice HD cu acoperire lichidă

Acest fond de ten lichid foarte popular vine în 23 de nuanțe. Un fond de ten Catrice cu acoperire lichidă poate rezista 24 de ore și îți oferă o acoperire medie spre completă. Textura acestui fond de ten se presupune a fi foarte ușoară și îți oferă un finisaj mat. Textura lichidă, ultraușoară, cu acoperire ridicată, dar cu aspect natural, ascunde imperfecțiunile, hrănește cu niacinamida care perfecționează pielea și este, de asemenea, rezistent la apă, la transpirație și la transfer. Formula acestui fond de ten Catrice nu conține, de asemenea, parabeni și microparticule de plastic.

Brandul Catrice a fost fondat în Germania în 2004 de către Christina Oster-Daum. După ce s-a lansat în Germania în 2004, a început să se extindă și la nivel internațional. Acest brand oferă clienților săi produse de machiaje apreciate de către femei. Marca germană dezvoltă produse cosmetice de înaltă calitate, dar la prețuri accesibile, pe care le găsim și în România. Ținând mereu pasul cu tendințele, Catrice oferă o gamă largă de produse pentru machiaj – bază, ochi, buze – și manichiură. Poți testa și tu un fond de ten Catrice, dar ține cont de sfaturile de mai sus, pentru a-ți descoperi nuanța potrivită!

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments