Rămas undeva în spatele cortinei dar aproape de sforile combinațiilor. Actor, regizor șî scenarist, profesor și îndrumător al unei școli de balet infracțional, nea Relu încă o duce. Șî o duce bine. Aflăm cu îndreptățita stuchefacție că acest Jean Valjean al pseudoliberalismului băhluenesc tocmai a scăpat de un dosărel, în care era căutat la o mânăreală de vreo 4,3 meleoane de epuroi. Ce sume fraților, despre ce țifre astronomice se discută în legătură cu nea Relu! Formator al unei veritabile școli de „animăluri politice”, vorba lu Ăvram, moftangiul a făcut el ceva pușcăriuță dar nu mai vrea să facă. Îmbârligat într-o complicată țesătură în care fracții din serviții se conectează armonios cu fracții corespondente șî complementare din giustițiunea oarbă, tătuca unei generații sclipitoare de pungași șî prădători valsează elegant, printre ultinele rămășițe dintr-o adevărată dosariadă. Discret, ca un somn secular, stă pe fundul apei, una cu mâlul enfracțional puturos din care s-a evoluat, înghițind tacticos tomuri de urmărire penală, care nu îl mai pot ajunge. Haiducul Fanechiu, cel care a luat de la săraci șî a dat la bogați, a dovedit că dacă ești un combinator tăcut și răbdător poți învinge. Clasarea ultimului dosar dovedește din plin filosofia de veață a unui uiner. Tinerii ucenici, foștii lui lipitori de afișe în copilăria lor, au avut din plin ce învăța de la el. E timpul lor, la fel ca el acu doujde ani, se iau la trântă cu giustițiunea. Poate nu la fel de bine ca tătuca Relu dar plini de speranțe, cum e felul grupării. Timpul va cerne, însă, stimabililor dacă șî în ce măsură, învățăceii se vor dovedi la fel de dibaci la mestecat file de dosare ca maestrul. Marele Maestru, stăpânul transformatoarelor șmenuite, nea Relu. Fanechiu!
