300 de securiști și colaboratori au certificate și indemnizații de revoluționari. Vedeți în premieră lista lor

Peste 300 de securiști sau de colaboratori ai Securității, declarați definitiv de instanțe, beneficiază de certificat și de privilegii pentru revoluționari. Potrivit unor estimări realiste, numărul lor este însă de trei ori mai mare. Mai sunt sute de procese pe rol, pentru că securiștii sunt procesomani și procesele durează ani de zile. Mihai Dodu estimează cifra reală la peste 1000. 

Cum a ajuns recunoștința obiect de troc la care tot securiștii s-au îmbulzit?

Revoluția Română a fost singura schimbare de regim violentă din Europa de Est în 1989. Mai mult de 1.400 de români au murit, victime ale diversiunilor organizate de către securiști. Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu a demonstrat în cartea sa implicarea Securității în reprimarea Revoluției. El a reluat aceste idei într-un dialog cu Cristian Ghinea pe canalul de YouTube, Mogul TV. Alte mii de victime au suferit răni sau mutilări pe toată viața.

În 2004, statul român a reconsiderat cadrul legal și a stabilit că victimele și urmașii Revoluției merită o compensare, nu numai simbolică, și a inițiat Legea Recunoștinței, prin care se recunosc meritele celor aflați pe baricade în decembrie 1989.

Legea 341/2004 a instituit o categorie de participanți la Revoluție numită „luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989” care beneficiază, potrivit Articolului 5(1), de o sumă de beneficii:

•   Prioritate în asigurarea locuinței din fondul social
•   Acordarea gratuită de echipamente medicale
•   Asigurarea gratuită  a rechizitelor pentru școlari
•   Transport gratuit pe mijloacele de transport în comun și 12 călătorii cu trenul
•   Acces gratuit la medicamente și tratamente în spitalele din subordinea Ministerelor
•   Atribuirea în proprietate a locului de veci
•   Scutiri de plata taxelor, impozitelor pentru locuință, teren aferent și autoturism
•   Pensionare cu 5 ani înaintea de împlinirea vârstei standard
•   Acordarea unei indemnizații lunare

Indemnizația lunară, numită „indemnizație de gratitudine” sau „indemnizație reparatorie” pentru victime, urmași, răniți și reținuți, variază în funcție de încadrarea deținătorului de certificat de la aproximativ 1.000 de lei la 3.000 de lei pe lună, fiind la limita maximă pentru ceea ce legea numește „Luptător cu Rol Determinant – atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989”.

Ceea ce inițial a fost un demers legitim și larg acceptat – reparații morale și ajutor material pentru victimele directe, autentice ale zilelor sângeroase din decembrie – a devenit ulterior o afacere cu banii statului cu certificate false și anchete penale pentru șefii Secretariatului pentru Revoluție.

Înainte de Legea Recunoștinței menționată a fost în vigoare Legea nr.42 din 18 decembrie 1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989. Pe baza prevederilor ei, traficul ilegal cu certificate atribuite ilegal a ajuns la cote paroxistice și maximul de beneficiari a fost înregistrat în jurul numărului de 40.000 de beneficiari.

Cu sprijinul Germinei Nagâț, membru în Colegiul CNSAS, prezentăm lista persoanelor care au hotărâri definitive în instanță fiind declarați că au fost COLABORATORI SAU LUCRĂTORI AI SECURITĂȚII și sunt totodată beneficiari ai indemnizațiilor de revoluționari.

Germina Nagâț, membră a Colegiul CNSAS:

„Așa cum puteți observa consultând rapoartele anuale de activitate ale CNSAS, accesibile la www.cnsas.rapoarte de activitate, pe lista deținătorilor de certificate de revoluționar nu sunt doar civili care au colaborat cu Securitatea, lucru confirmat de instanțe, ci și foști ofițeri de Securitate sau Miliție. Din capul locului spun că, în opinia mea, legea n-ar fi trebuit să lase deschisă o asemenea posibilitate. Fostele cadre din aparatul represiv al statului comunist nu aveau ce căuta în postura de „revoluționari” decât cel mult în situația în care ar fi fost răniți sau decedați în Decembrie 1989. 

Dosarul Revoluției e „în lucru” de peste trei decenii, iar procurorii încă au dificultăți să stabilească în concret faptele. Or, dacă nici măcar nu știm oficial care sunt faptele și evenimentele care au condus la căderea dictaturii comuniste, cum putem ști care au fost responsabilitățile individuale ale securiștilor și milițienilor în Decembrie 1989?! E absurd că, deși încă nu știm faptele și nici responsabilitățile purtătorilor de uniformă, unii reprezentanți ai statului român au găsit de cuviință să le atribuie securiștilor „merite deosebite”, pentru care au primit recompense substanțiale, ani la rând.

La fel de revoltător mi se pare faptul că nu putem afla de pe site-ul oficial al Secretariatului de Stat pentru Problemelor Revoluționarilor câte certificate de revoluționar au fost anulate până acum, în urma constatării definitive a calității de lucrător sau colaborator al Securității în instanță, cum de altfel nu e accesibilă nicio evidență centralizată a deținătorilor de certificate aflate în plată. 

Nu știm câți revoluționari avem în total, nici cum îi cheamă pe fiecare în parte, și cu atât mai puțin știm câți dintre ei au certificatele anulate, fiind impostori dovediți. Procesele deschise de CNSAS durează cu anii, sunt dificile, se câștigă greu, posesorii de certificate își angajează apărători de la firme mari de avocatură. 

Miza materială a acestor procese este evidentă. În timpul ăsta, Direcția noastră juridică lucrează cu o mână de angajați, niciodată n-am avut mai mult de șase juriști pledanți. Ca să nu mai spun că nici  strângerea probelor arhivistice nu-i ușoară. De multe ori Direcția Investigații a reconstituit dovezile colaborării după ce s-au consultat zeci de dosare pentru o singură persoană verificată.

Iar la finalul acestui efort considerabil, te trezești că nu mai urmează nimic sau n-ai cum să afli dacă a mai urmat ceva. Scopul acestor verificări laborioase nu e să umple CNSAS-ul niște liste în raportul de activitate, ci ca statul român să nu mai dea bani și recompense unor impostori nerușinați. Evident că, neputând ști câte certificate s-au anulat după deciziile definitive, nu putem ști nici dacă s-au recuperat banii și foloasele nemeritate, așa cum spune legea.”

Unii dintre ei au decizie definitivă în instanță, precum cei de mai sus, alții încă se judecă cu CNSAS însă procesele din România au o durată prea lungă și instanțele sunt aglomerate.

Articolul 8 al legii în vigoare prevede că de dispozițiile ei nu pot beneficia „persoanele care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, au dezinformat sau au folosit mijloace de informare în masă în scop de diversiune ori au acționat, sub orice formă, împotriva Revoluției Române”.

Acest fapt este atât ilegal din perspectiva Legii 304/2004, cât și o sfidare la adresa victimelor reale ale represiunii din decembrie 1989 și victimelor comunismului în general, precum inginerul Gheorghe Ursu, ai căror torționari încă se bucură de impunitate, așa cum am arătat în dosarul Comunitatea Liberală.

La 35 de ani de la Revoluție, încă se poate întâmpla ca pe listele de candidați la alegeri să existe personaje care nu au fost sancționați în justiție pentru ororile comise și la Revoluție, și în anii târzii ai comunismului.

Una din soluții este publicarea CV-urilor candidaților cu mențiunea explicită a armei unde au efectuat Armata, astfel încât opinia publică și mass-media să poată afla dacă au fost în serviciul poliției politice ceaușiste.

Mihai Dodu, fostul președinte al Secretariatului de Stat pentru Problemelor Revoluționarilor din 1989, a fost demis anul trecut de Marcel Ciolacu pentru că i-a anulat certificatul de revoluționar. Este printre puținii conducători ai instituției care a încercat să pună ordine în catastifele secretariatului pentru revoluționari.

Tatăl lui Mihai Dodu a fost ucis la revoluție și el se întreabă dacă securistul care i-a împușcat părintele o avea sau nu indemnizație de revoluționar (vezi mărturia sa în documentarul Mogul TV pe acest subiect).

Mihai Dodu:

„Impactul bugetar calculat din ianuarie 2015 de când se aplică normele OUG 95/2014 este de peste 330 milioane de lei, bani plătiți până la 31 decembrie 2023 de către România, desigur că aceste cheltuieli cresc în fiecare zi. Asistăm la o problemă morală, mulți așa-ziși revoluționari au fost girați de către unii președinți de asociații, aceștia depuneau dosarele la Secretariatul de Stat, fapt ce a atras și scandaluri de dare de mită cu dosare instrumentate de către D.N.A ce s-au finalizat cu condamnări.

Statul român trebuie să ia o decizie atât pentru restabilirea adevărului judiciar, cât și moral, întreaga societate se consideră nedreptățită de aplicarea legii pentru revoluționarii impostori. Subliniez, societatea nu este împotriva adevăratelor victime ale Revoluției din Decembrie, ci doar împotriva imposturii care se transformă încet către o infracțiune continuă cu grave prejudicii financiare și morale.

Se simte nevoia unei noi forme de lege care să se centreze cu prioritate pe adevăratele victime ale represiunii din decembrie 1989, cu prioritate trebuie să ne gândim la cei aproximativ 300 de părinți ai eroilor și la răniții care au nevoie de tratamente speciale pentru rănile create de glonț. Este cu totul delicat pentru că avem camarazi care sunt la a opta operație și au ajuns la mila serviciului medical privat, statul nu mai sprijină aproape cu nimic aceste victime. Repet, în toate mediile politice s-a ajuns la un consens, Legea 341/2004 nu mai este de actualitate, după 20 de ani aceasta trebuie reformată în spiritul reparației către adevăratele victime ale lui decembrie 1989”.

Scopul publicării acestei anchete și a tabelului cu securiști-revoluționari nu este de a pune în discuție sacrificiile și meritele victimelor reale ale Revoluției române, ci de a trage un semnal de alarma la peste 30 de ani de la 1989.

Sunt mii de oameni, unii foarte tineri, care au fost în stradă în zilele lui decembrie 1989 și care au protestat pentru căderea comunismului.

Una dintre aceste tinere este Nicoleta Giurcanu, arestată, reținută și maltratată la Revoluție, când avea doar 14 ani. Ea ne-a povestit despre situația propriului anchetator care era ofițer de miliție în 1989 și acum primește indemnizație de revoluționar.

Nicoleta Giurcanu – Revoluționar

„Știți ce mi se pare șocant? Că după 34 de ani, mărturia mea a fost prezentată la procesul lui Gh. Ursu și am fost întrebată „Bine, și ce legătură există între Revoluție cu cazul lui Ursu?” Există mai multe legături, însă cea mai importantă este faptul că Marin Pîrvulescu, unul dintre securiștii care l-au omorât pe Gh. Ursu, este unul dintre anchetatorii feroce din noaptea de 21 decembrie de la Fortul 13 Jilava. 

Ce mai mi se pare șocant este faptul că mulți dintre cei care se consideră participanți la revoluție, revoluționari, victime implicate în evenimentele de acum 35 de ani sunt cei care fac parte din aparatul opresiv, fie securiști, fie milițieni, fie gărzi patriotice. Dacă ei vor fi toți luați la verificat, atunci vom descoperi că ei încasează indemnizații de revoluționari, iar o mamă de erou, de exemplu, beneficiază de 918 lei lunar iar torționarul ei beneficiază, pe lângă pensia specială, mai încasează și indemnizația de revoluționar 2.300 de lei aproape. Este dureros.

Este dureros pentru că unul dintre torționarii mei de la Secția 14 beneficiază de indemnizație de revoluționar, iar el pur și simplu la momentul ăla tortura și bătea manifestanții din noaptea de 21 decembrie. Ce pot să spun? Eu, un copil de 14 ani îl băteam pe el în garajul Secției 14 sau el mă bătea pe mine? Cine e victima și cine e călăul? Cei doi torționari de la secția 14 Miliție erau Viorel Croitoru și Gheorghe Ivașcu. Ambii au certificate de revoluționari și indemnizații. Iar Croitoru a ieșit pe pensie cu grad de general. În același timp, „mama Gabor”, de la penitenciarul de minori de pe str. Aron Florian, pe numele real colonel Maria Nițulescu, a fost premiată de sistem, fiind director-adjunct la DGASPAC sector 2. De aceea, Punctul 8 de la Timișoara a fost pur și simplu spulberat în 1990. 

Numeroase personalități și oameni simpli au participat la Revoluția din 1989 fără să pretindă un certificat de revoluționar.

Spre deosebire de ei, câteva mii de ticăloși văd în certificatele revoluției doar o căpătuială meschină, ce va fi transmisă nepoților ca acte de falsă vitejie.

Considerăm că avem un imperativ moral de a sprijini victimele și urmașii victimelor reale ale Revoluției, însă nu mai puțin important de imperativul de a nu macula memoria celor căzuți în zilele lui decembrie prin recompensarea frauduloasă a falșilor revoluționari.

___

SITUAȚIE CENTRALIZATĂ REVOLUȚIONARI CU HOTĂRÂRI DEFINITIVE

Situație valabilă la 31.12.2023 – cf. rapoartelor anuale de activitate de pe site-ul CNSAS.