O fetita de numai 8 ani a fost găsită în cursul nopții, decedată. Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi. Copila plecase aseara, la ora 20.00 catre locuinta unei rude insa nu a mai ajuns.
„Sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forțe de ordine, polițiștii, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră. Beneficem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava și a polițiștilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani”, a transmis IPJ Botosani.