Etalări desperate de cămpanie, catindații nu iartă pe nimeni. Mătușa ne-a ajutat să desțifrăm ce gândesc ei după poze

0
247

Stimabili concetățeni, după cum se știe onorabilii catindați de locale nu scapă nici o ocaziune de a se etala, în tătă splendoarea lor la evenimente, ca să își facă publicitațiune electoralicească. Fiecare cu ce poate, după gradul de părvenitism la care a putut să ajungă pe banii populimii impozitate. Unii cu ceasuri de zeci de mii de epuroi ca papițoiul Ŕareș Ghiolban, alții cu costume de mii de epuroi, cămăși, pantofi și crăvate scumpe, aka veniții printre vagoane acu douj de ani în frumosul muncipiu, doar cu ce aveau pe ei. Fiecare cu frustrațiunile lui, de altfel, stimabililor. Și în acest context nu se putea ca și Ciorcolacu, actualul premer, părvenit și el de pe la Budzău, să nu apară prin zonă. Dar ca orice pezdesist de bonton, în haine mai de proletari, așa, să nu bată pă la ochi îmburghezirea prezisă de taica Lenon. Lenin, pardon, stimabililor. Pentru a o face și mai mult pe-a milogul, jignitul budzoian a și stat ca nătărăul la Podu Iloaie, la semnal, vreo câteva ore bune. Să nu zică moldovenii jicniți deunăzi de marțafoi că e bădăreanul care este. Poftim cultură, stimabililor, cu mac sau cu semințe, cum vă doriți.

Dar cea mai tare a fost o etalare când a venit secretarul onorabilului Papa Francisc de la Vătican. Aici, noi am pus-o pe Mătușa noastră, soția Unchiului, care e parăpsihăloagă, să descifreze gândurile la fiecare dintre protăgoniștii pozați la sfântul eveniment. In măsura posibilităților, firește. „Nepoate, Cap de Tablă, ăsta al vostru, de îi ziceți voi așa, treaba voastră, după ce a vrut să se pună bine cu Dumnezeu pe ortodoxie, încearcă șî pe linia credinței catoliciste.Că dacă spatele lui, nea Werner ăla i se duce, mai rămâne doar cele sfinte să îl scape de pandaimos din judecățile serioase unde a fost trimis. Deci s-ar duce și pe linie de moschee, numai să îl achite. Ăla chelios, de am auzit că îi zâc unii Cap de Gumă, deși nu înțeleg de ce, deoarce seamănă mai degrabă a altceva, se roagă clar, după moacă, de Dumnezeu să nu-l asculte pe ăla cu tabla, și să se ducă la pușcarie, să nu îl mai eclipseze ca șăf la ședințel de partid. Ăla din mijloc, Miăița ăsta care e premarul vostru pe prezent, se vede clar pe postura parapsihică lui că se întreabă în gând ce naiba caută el între cei doi moftangii și cum dracu a ajuns el acolo. Iar ăsta din capăt, care pare îngrijorat se roagă și el, după limbajul corpului, să nu se veștejească panseluțele și lalele de prin muncipiu, că îl ia la p….ă Miăiță de nu se vede.” Scuzați Mătușa, stimabililor, cu limbajul, că e mai directă, așa, dar nu e rea la suflet. Cam astea ar fi noutățile, stimații noștri, ne reauzim la rubricuță și pentru altele.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments