Iași Open devine oficial un turneu WTA 250 în aceasta vară. O ascensiune spectaculoasă!

0
141

 Asociația Club Sportiv Iasi Open anunță cu entuziasm detaliile ediției 2024 a turneelor Iasi Open, evenimente de tenis de excepție care vor avea loc la Baza Sportivă Ciric în luna iulie. Anul acesta, fanii tenisului se pot bucura de o serie de upgrade-uri semnificative, o creștere a categoriei turneului feminin și experiențe de neuitat.

MET Energy România devine sponsorul principal al Concord Iasi Open: Suntem încântați să anunțăm parteneriatul nostru cu MET Energy România, o companie care împărtășește valorile noastre și dorința de a sprijini tinerile talente din tenis. Acest sprijin semnificativ va contribui la creșterea și dezvoltarea turneului Concord Iasi Open, oferind o rampă de lansare extraordinară pentru tinerii jucători din România.

Iasi Open WTA 250: O ascensiune spectaculoasă: Cu o mândrie aparte anunțăm creșterea categoriei turneului feminin la WTA 250. Această schimbare importantă va plasa Iașul pe harta internațională a tenisului, oferind fanilor români șansa de a admira jucătoare de top din top 10 WTA. Premiile mai mari, punctele suplimentare în clasament și expunerea media sporită vor transforma Iasi Open WTA 250 într-un eveniment de referință în calendarul feminin de tenis.

Experiență îmbunătățită pentru fani: Pe lângă meciurile de tenis de top, ediția 2024 a Iasi Open va oferi o gamă largă de experiențe memorabile pentru fani:

  • Suplimentarea locurilor pentru spectatori: Se vor crea noi spații pentru a găzdui un număr mai mare de fani dornici să se bucure de tenis de cea mai bună calitate.
  • Fan Zone acoperită: Un spațiu nou va oferi spectatorilor un loc adăpostit unde să se relaxeze, să socializeze și să se bucure de atmosfera turneului indiferent de condițiile meteo.
  • Zonă modernă pentru jucători: Se vor crea facilități moderne și confortabile pentru jucători, asigurându-le un mediu optim pentru pregătire și relaxare.
  • Sistem Electronic Line Calling și LIVE ELC: Ambele turnee vor beneficia de sistemul de Electronic Line Calling, oferind precizie și corectitudine în arbitraj. Implementarea LIVE ELC va contribui la fluidizarea meciurilor și la reducerea timpilor de așteptare, oferind o experiență de vizionare mai dinamică și mai captivantă.
  • Activități diverse: Spectacole între meciuri, momente de acrobație, momente muzicale, tombole și premii, sesiuni de autografe și un meci demonstrativ vor crea o atmosferă vibrantă și distractivă pentru întreaga familie.

Abonamente disponibile: Abonamentele la turneele Iasi Open sunt disponibile pentru achiziție online pe Entertix.ro sau în magazinele Cărturești din toată țara. Datorită schimbării datei turneului WTA 250 (21-26 iulie), abonamentele deja achiziționate rămân valabile. Persoanele care nu pot participa la turneu în noua perioadă pot solicita rambursarea banilor.

Creșterea categoriei Iasi Open este un moment de mândrie pentru România. Demonstrează ambiția noastră de a ne consolida poziția în tenisul feminin la nivel internațional și de a oferi fanilor români o experiență de neuitat.” — Maria Tudor, Director de Marketing și Comunicare Iasi Open

A avea un astfel de turneu la Iași, mai ales înainte de Olimpiadă, pe zgură, înseamnă că vor veni jucătoare foarte bune. În afară de jucătoarele noastre, care au confirmat aproape în grup prezența. Dacă Andrei Pavel îl aduce pe Nadal, eu vreau să o aduc pe Simona Halep la Iași. Are un wild-card pregătit și sperăm să fie acolo. Pe lângă Irina Begu, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabi Ruse și Monica Niculescu la dublu, avem jucătoarele tinere care încep să confirme, cum sunt Anca Todoni, Miriam Bulgaru. Pe tabloul principal sunt 2 wild-carduri și 2 locuri rezervate jucătoarelor, foste câștigătoare de Grand Slam, foste nr. 1. Deci poate să joace la noi de exemplu Simona Halep, Kerber, Osaka.” -—  Daniel Dobre,  Director Turneu Iasi Open WTA250

”Turneul de tenis feminin a fost doi ani la rând lider de audiență pe TV. Media spectatorilor la nivel de România calculat internațional la un turneu de WTA 250 este de 500.000 spectatori iar la nivel international de 10 milioane spectatori din peste 60 de țări. Noi vom producem peste 40 de meciuri, ne ducem ușor la 100 de ore de expunere internațională. Iar numele Iași este expus.” -—  Andrei Oriță, Director General Concord Service Center

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments