Meșteșugul din România care a fost înscris în patrimoniul UNESCO. Reputația localității atrage turiști din lumea întreagă.
Horezu a devenit recent stațiune turistică de interes național și dacă nu ai fost până acum aici, ar trebui să îți rezervi câteva zile pentru a te bucura de priveliști deosebite și o vacanță relaxantă.
Meșteșugul din România care a fost înscris în patrimoniul UNESCO
Horezu se află în județul Vâlcea și atrage anual mulți turiști datorită principalelor atracții: Mănăstirea Horezu, Parcul Național Buila-Vânturarița, Cheile Bistriței Vâlcene și Cheile Oltețului.
Teritoriul administrativ al orașului Horezu cuprinde nu mai puțin de 7 localități, incluzând orașul Horezu și 6 sate frumoase: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Ramești, Ifrimești, Tănășești și Ursani.
Înconjurat de comune precum Malaia, Costești, Tomșani, Măldărești și Vaideeni, orașul Horezu se bucură de o poziție centrală într-o regiune bogată în tradiție și peisaje idilice.
Citește și:
Reputația sa ca centru etnografic și meșteșugăresc este bine cunoscută, Horezu fiind recunoscut pentru olăritul său tradițional și practicarea pomiculturii. De-a lungul timpului, olăritul a devenit emblema acestui loc, atrăgând atât localnici, cât și turiști din întreaga lume.
Ceramica de Horezu a fost înscrisă pe lista UNESCO în 2012, ca o dovadă a valorii inestimabile a acestui meșteșug.
În zona localităților Horezu și Olari erau înregistrați zeci de familii de artizani activi, care practică meșteșugul olăritului din generație în generație, observându-se o diviziune clară a muncii: bărbații prepară pasta, modelează vasele la roata olarului și le ard în cuptor, pentru ca femeile să se ocupe de ornamentarea obiectelor.
Vasele sunt pictate manual, într-o manieră jucăușă, prin tehnici tradiționale, cu motive specifice care se înscriu în repertoriul zonei, cu vestitul şi inconfundabilul Cocoș de Horezu în frunte.
Alături de acesta se mai remarcă numeroase alte motive vegetale (spicul, motivele florale, creanga de brad), aștri celești, motive abstracte precum este motivul valului, dar și coada de păun. Toate acestea compun un univers fabulos de motive cu semnificații aparte, care definesc și conferă unicitatea specifică vaselor de lut produse la roata olarilor din zona Horezu.
Cum ajungi în Horezu
Accesul către orașul Horezu este ușor, datorită rețelei extinse de drumuri naționale și europene.
Drumul european E81, care leagă Bucureștiul de Satu Mare, trece prin acest oraș, oferind o legătură directă cu sud-estul și nord-vestul Europei. De asemenea, drumurile naționale DN67 și DN65C asigură conexiuni rapide cu alte orașe importante din țară.